26.2 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecial30 de milioane de euro pentru refugiaţii din Libia

30 de milioane de euro pentru refugiaţii din Libia

Refugiaţii din Libia vor primi un ajutor de 30 milioane de euro, a anunţat comisarul european Kristalina Gheorghieva, care se ocupă de cooperarea internaţională, ajutorul umanitar şi reacţia la crize, notează AFP, citat de Mediafax.

„Creştem în mod substanţial susţinerea noastră financiară de trei milioane de euro pentru care am anunţat-o vineri la 30 de milioane de euro”, a declarat comisarul, în cadrul unei vizite efectuate la frontiera tunisiano-libiană. Din 20 februarie, 90.000 de persoane au fugit de tulburările din Libia.

Cele mai citite

Alphabet și Tesla au pierdut aproape 500 de miliarde de dolari într-o singură zi. Investitorii se tem de costurile uriașe cu AI

Acțiunile Alphabet, compania-mamă a Google, și cele ale Tesla au înregistrat joi scăderi semnificative, după ce ambele companii au anunțat investiții masive în inteligența...

Cutremurele din Venezuela au provocat pagube de 19,6 miliarde de dolari. Reconstrucția ar putea ajunge la 50 de miliarde

Cele două cutremure care au lovit Venezuela pe 24 iunie au provocat pagube fizice directe estimate la 19,6 miliarde de dolari, potrivit unei evaluări...

Ilie Bolojan, despre legea salarizării: : Legea salarizării nu va reduce niciun venit, iar două treimi dintre salarii vor crește

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că proiectul noii legi a salarizării nu va diminua niciun venit, deoarece vor fi acordate compensații acolo unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă