3.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCum pot fi confiscate averile ilicite

Cum pot fi confiscate averile ilicite

Un birou nou-înfiinţat la Ministerul Justiţiei se concentrează pe confiscarea banilor şi bunurilor produse prin corupţie şi crimă organizată. La rândul său, Fiscul începe să verifice discret persoanele bănuite că au venituri nedeclarate.

Cadrul legislativ restrictiv în ceea ce priveşte confiscarea veniturilor obţinuţe ilicit, lispsa unei strategii oficiale şi a unei instituţii care să coordoneze acţiunile din domeniu sunt motivele pentru care autorităţile nu au reuşit să confişte sume semnificative de la cei care şi-au obţinut averile prin corupţie sau criminalitate organizată. Acestea sunt concluziile unui raport făcut de experţi americani şi prezentat Ministerului Justiţiei, în cadrul căruia a fost înfiinţat noul Birou pentru Prevenirea Criminalităţii şi de Cooperare cu Oficiile de Recuperare a Creanţelor din Statele Membre ale Uniunii Europene.

Apariţia acestui birou este o cerinţă a UE, iar atribuţiile sale sunt stabilite în colaborare cu experţi americani şi britanici.

Scopul biroului este să ajute la identificarea produselor provenite din infracţiuni, care ar putea face obiectul unei dispoziţii de confiscare în cursul unor proceduri penale, potrivit Hotărârii de Guvern prin care acesta a fost înfiinţat. Una din principalele piedici în activitatea instituţiei este însă legislaţia – de la întârzieri în aplicarea aquis-ului comunitar la Constituţie.

Piedici constituţionale

Potrivit Constituţiei, „caracterul licit al dobândirii averii se prezumă”, iar averile licite nu pot fi confiscate. Aceasta înseamnă că autorităţile sunt cele care trebuie să aducă dovezi că anumite bunuri sau venituri sunt dobândite ilegal, şi nu invers. Problema modificării Constituţiei s-a pus şi în urmă cu cinci ani, la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, aminteşte Georgiana Iorgulescu, directorul Centrului de Resurse Juridice. Dar, dacă s-ar pune problema scoaterii acestui articol din legea fundamentală „o să se spună că ne întoarcem pe vremea lui Ceauşescu”, adaugă ea.

Totuşi, şeful noului birou, Cornel Călinescu, spune că averile ilicite pot fi confiscate, în cazul dosarelor penale, deoarece Constituţia permite acest lucru. „Avem un cadru legal care poate fi aplicat mai bine, putem lucra şi fără modificarea Constituţiei,” a declarat el pentru România Liberă.

Întârzieri în aplicarea legislaţiei europene

Laura Ştefan, coordonator anticorupţie la Societatea Academică Română, spune la rândul său că se pot face progrese în confiscarea averilor şi fără modificarea Constituţiei, în cazul dosarelor penale. „Ce nu se poate face însă este confiscarea extinsă, care e parte a aquis-ului comunitar şi trebuia adoptată încă din 2007,” spune ea. Prin aceasta, în cazul unei persoane cu mai multe condamnări penale care trăieşte mult mai bine decât îi permit veniturile declarate, se poate aplica inversarea penală, iar deţinătorul averii ar fi cel obligat să demonstreze că şi-a obţinut legal averea. Confiscarea extinsă a fost introdusă în proiectul noului Cod de Procedură Penală, dar a picat în Parlament, mai spune Ştefan.

Şi Fiscul demarează verificări

Pe lângă confiscarea bunurilor dobândite prin corupţie sau crimă organizată, autorităţile se pregătesc şi să-i descopere pe cei acu venituri nedeclarate. Fiscul va începe verificări ale persoanelor cu averi mari, fără ca acestea să fie informate, potrivit normelor metodologice publicate de Ministerul Finanţelor. Dacă bănuielile sunt confirmate în urma acestor verificări, persoanele cercetate vor fi anunţate că în două săptămâni urmează să primească un control. ANAF poate cere extrase de cont, documente privind donaţii, sponsorizări şi succesiuni, precum şi o situaţie a cheltuielilor sau a tranzacţiilor cu bunuri de valoare.

>>Noul birou din Ministerul Justiţiei ar urma să preia şi valorificarea bunurilor confiscate.

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Fanii Assassin’s Creed sunt entuziasmați de întoarcerea neașteptată a lui Ezio

Ezio Auditore da Firenze, celebrul protagonist din Assassin’s Creed 2, rămâne o figură iconică în istoria jocurilor video, chiar și la peste un deceniu...

Descoperire surprinzătoare despre creierul uman

Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) a dezvăluit o descoperire surprinzătoare despre creierul uman: procesăm gândurile la...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă