Liderul libian, Muammar Gadafi, a avertizat miercuri împotriva unei intervenţii militare străine în Libia, ameninţând cu „mii de morţi”, după ce a respins din nou apelurile de a renunţa la putere şi a acuzat Al-Qaida că este responsabilă de această insurecţie, relatează AFP, citat de Mediafax.
„Mii de libieni vor muri în cazul unei intervenţii a Americii sau a NATO” în Libia, a declarat el în faţa susţinătorilor săi reuniţi într-o sală pentru o ceremonie publică la Tripoli, transmisă de televiziunea oficială.
„Kadhafi nu are o funcţie oficială din care să poată demisiona. Kadhafi este un simbol”, a adăugat el în cadrul acestei ceremonii care marchează 34 de ani de la stabilirea „puterii maselor” în Libia.
„Din 1977, eu însumi şi ofiţerii (care au orchestrat revoluţia din 1969) au remis puterea poporului”, a declarat liderul libian în faţa audienţei care scanda sloganuri în favoarea sa.
În timp ce insurecţia sângeroasă a provocat sute de morţi şi protestatarii controlează vaste regiuni petroliere din estul ţării, colonelul Kadhafi a declarat: „nu există manifestaţii în Libia, deloc”.
El a susţinut în schimb că au loc „manifestaţii imense” pentru a-l susţine, acuzând televiziunile prin satelit că nu le prezintă. „Bărbaţii, femeile, copiii şi bătrânii au manifestat în demonstraţii fără precedent (pentru a mă susţine) dar posturile de televiziune prin statelit arabe nu le-au transmis”.
Purtând un turban maron şi un veşmânt tradiţional bej, Kadhafi, întrerupt de mai multe ori de aclamaţiile publicului, a cerut ONU să trimită o comisie de anchetă în Libia.
„Cerem lumii şi ONU să trimită o comisie de anchetă în Libia pentru a elucida circumstanţele în care au murit civili şi poliţişti”. „Nu există deţinuţi politici în Libia”, a afirmat el.
Muammar Kadhafi a acuzat din nou Al-Qaida. „Tulburările au început odată cu infiltrarea unor celule latente ale Al-Qaida în Libia, care au intrat în posesia unor arme şi au atacat forţele ţării”, a declarat el.
„Majoritatea au fost ucişi de terorişti, care au atacat centre militare”, a afirmat Kadhafi. „Vom lupta până la ultimul bărbat şi ultima femeie”, a adăugat el.
El a subliniat, de asemenea, că producţia petrolieră din Libia este „la cel mai scăzut nivel”.