7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportPrigoană dezamăgit - prostituţia rămâne ilegală

Prigoană dezamăgit – prostituţia rămâne ilegală

Plenul Senatului a respins miercuri cu o largă majoritate proiectul lui Silviu Prigoană (PDL) privind legiferarea activităţilor cu caracter sexual, anunţă NewsIn.

Proiectul primise un raport de respingere din partea comisiei de specialitate, acesta fiind aprobat cu 89 de voturi „pentru”, cinci abţineri şi şase voturi „împotrivă”.

În cadrul dezbaterilor, senatorul PDL Orest Onofrei a anunţat că grupul din care face parte nu va susţine iniţiativa şi a criticat „logica” din motivarea deputatului Silviu Prigoană, care susţine că prostituţia trebuie legiferată, deoarece este un fenomen care există în România. „Ca logică am putea spune aşa, consumul de droguri există, furtul, crima există. Delaţiunea, sperjurul, furtul şi orice vreţi dvs, oricare dintre cele 10 porunci şi variantele lor există. Ca să foloseşti asta ca argument pentru legalizarea lor este, cum ar spune cei de la Academia Caţavencu, o flotare logică”, susţine senatorul.

Mai mult, acesta a atacat şi raportul comisiei, care conţine punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe, care se arată împotriva iniţiativei. „Asta nu cred că înseamnă că cei de la alte biserici ar fi de acord. Pentru acurateaţea exprimării, ar trebui spus şi aşa, nu cred că Biserica Catolică, mozaică, hindusă ar fi de acord cu asemenea lucruri”, a spus acesta.

„Dacă Silviu Prigoană a dovedit că poate face bani din gunoaie, nu cred că poate face bani din gunoaiele morale ale societăţii româneşti”, a mai spus Orest Onofrei.

La rândul său, senatorul PSD Georgică Severin a anunţat că pesediştii vor vota „împotrivă”, cu toate că îi dă dreptate lui Silviu Prigoană în motivaţia sa. „Nu sunt încântat cum a formulat acest proiect de lege. Voi vota împotrivă, dar ceea ce dl Onofrei a spus este o realitate, prostituţia există şi nu ne putem preface că nu există. Trebuie să vedem cum au acţionat şi alte ţări ale UE. Poate nu suntem de acord cu modelul cel mai liberal al Olandei, dar să vedem ce a făcut Germania”, a pledat acesta.

În ceea ce priveşte implicarea Bisericii Ortodoxe, Severin le-a cerut senatorilor să nu fie „habotnici”. Prin Constituţie, statul nostru este un stat laic şi poziţiile Bisericii trebuie să fie în limitele constituţionale, iar noi ca Parlament trebuie să acţionăm dincolo de interesele electorale şi de ce consideră biserica”, a mai spus Severin.

Şi senatorul PDL Iulian Urban a ţinut să-şi precizeze poziţia, arătând că dezincriminarea unei activităţi ilicite înseamnă un „semnal”, iar acest semnal poate fi văzută zi de zi în România: „maşini de poliţie oprite lângă aceste prostituate, se dau munţi de amenzi contravenţionale şi nimeni nu le execută. Avem o problemă pentru că există fenomenul”, a subliniat pedelistul.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a spus la rândul său că „statul pierde” când vorbim despre raportul dintre angajaţii săi şi prostituate şi ar fi nevoie de o lege care să reglementeze domeniul, dar mai întâi ar trebui făcut un studiu de impact. „Ce avem mai mult în România, deputaţi şi senatori sau prostituate, răspunsul este clar. Judecători şi procurori sau prostituate? Statul pierde.

Poliţişti sau prostituate, iarăşi statul pierde. Medici sau prostituate, profesori sau prostituate, şi de fiecare dată pierde. Pentru fiecare avem o lege, cum funcţionează Parlamentul, medicii, profesorii, atunci de nu avem nevoie de o lege a prostituţiei în România?”, s-a adresat Frunda plenului, precizând însă că actualul proiect este „inacceptabil”.

Cele mai citite

Un avion de marfă DHL s-a prăbușit în apropierea aeroportului Vilnius din Lituania: un mort și trei răniți

Un avion cargo Boeing 737-400 operat de Swiftair pentru DHL s-a prăbușit luni dimineața în apropierea Aeroportului Vilnius din Lituania, provocând moartea unui membru...

Un avion de marfă DHL s-a prăbușit în apropierea aeroportului Vilnius din Lituania: un mort și trei răniți

Un avion cargo Boeing 737-400 operat de Swiftair pentru DHL s-a prăbușit luni dimineața în apropierea Aeroportului Vilnius din Lituania, provocând moartea unui membru...

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă