20.2 C
Bucureศ™ti
sรขmbฤƒtฤƒ, 5 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialIrinel Columbeanu a bฤƒtut statistica

Irinel Columbeanu a bฤƒtut statistica

Cel mai mediatizat caz de încredinลฃare a copilului din ultimele zile a fost cel al micuลฃei Irina, fiica soลฃilor Columbeanu. Încredinลฃarea copilului la divorลฃul pฤƒrinลฃilor este însฤƒ una dintre cele mai dificile misiuni pe care le au judecฤƒtorii. Ei nu pot mฤƒsura ลŸi cântฤƒri exact cât de bine poate avea grijฤƒ de micuลฃ un pฤƒrinte faลฃฤƒ de celฤƒlalt, dar trebuie sฤƒ identifice clar interesul copilului. „Pฤƒrinลฃii au ลŸanse egale sฤƒ primeascฤƒ spre încredinลฃare copilul. Numai în cazul în care acesta depinde fizic de mamฤƒ, atunci când este alฤƒptat, se stabileลŸte încredinลฃarea cฤƒtre aceasta. In rest, dacฤƒ se poate hrฤƒni independent, pฤƒrinลฃii au ลŸanse egale sฤƒ primeascฤƒ spre îngrijire copilul”, a declarat avocatul Silviu ลžerban.

„Personal, consider cฤƒ decizia instanลฃei e corectฤƒ. Irinel Columbeanu a dovedit cฤƒ are casฤƒ, e ataลŸat de copil, are personal angajat care se poate ocupa de acesta, în timp ce soลฃia sa nu se ลŸtie dacฤƒ are venituri permanente care vin în mod continuu”, a declarat avocatul Silviu ลžerban. În plus, în SUA unde trฤƒieลŸte Monica Columbeanu existฤƒ obligaลฃia ca pฤƒrinลฃii care nu stau non-stop cu copiii sฤƒ le asigure acestora o persoanฤƒ care sฤƒ aibฤƒ grijฤƒ de ei. Dacฤƒ nu se ia aceastฤƒ mฤƒsurฤƒ, autoritatea tutelarฤƒ de acolo poate lua copilul în îngrijirea statului, a precizat ลžerban.

În majoritatea cazurilor, adicฤƒ 60-70%, copilul revine mamei, iar de multe ori pฤƒrinลฃii cad de acord încฤƒ dinaintea divorลฃului asupra acestei decizii. Legea nr. 272/2004 prevede cฤƒ la încredinลฃarea unui minor, ceea ce primeazฤƒ este interesul superior al copilului. Pentru aceasta, pฤƒrinลฃii care cer sฤƒ se ocupe de copii trebuie sฤƒ facฤƒ dovada cฤƒ au o locuinลฃฤƒ, au ce sฤƒ-l întreลฃinฤƒ pe micuลฃ ลŸi îi asigurฤƒ condiลฃii bune de viaลฃฤƒ.

Anchetฤƒ socialฤƒ acasฤƒ la pฤƒrinลฃi

Reprezentanลฃii Autoritฤƒลฃii Tutelare din cadrul primฤƒriilor primesc solicitฤƒri de la instanลฃe pentru a constata la faลฃa locului care sunt condiลฃiile oferite pentru creลŸterea copilului de cฤƒtre pฤƒrintele care vrea sฤƒ se ocupe de el. „Noi ne deplasฤƒm la domiciliul pฤƒrinลฃilor, discutฤƒm cu ei, cu vecinii, bunicii sau alte persoane care mai au grijฤƒ de copii ลŸi chiar cu ei dacฤƒ vârsta le permite. Vedem la faลฃa locului care sunt condiลฃiile oferite, dacฤƒ micuลฃul are camera lui, calculator etc. În ultima vreme a crescut numฤƒrul divorลฃurilor ลŸi am efectuat, de la începutul acestui an, 275 de anchete sociale pentru încredinลฃarea minorilor”, a declarat Sorin Bogâldea, ลŸef al Serviciului Autoritate Tutelarฤƒ Sector 4. În general, oamenii sunt cooperanลฃi ลŸi colaboreazฤƒ cu cei care fac anchetele sociale pentru cฤƒ au interesul ca documentele sฤƒ fie întocmite cât mai bine. „E foarte important ca pฤƒrinลฃii sฤƒ aibฤƒ un divorลฃ pe cale amiabilฤƒ, iar copilul sฤƒ nu fie stresat ลŸi traumatizat”, a precizat Sorin Bogâldea.

Copilul poate alege cu cine rฤƒmâne

De la vârsta de 12 ani, copii pot fi audiaลฃi în instanลฃฤƒ ลŸi se ลฃine cont de pฤƒrerea lor atunci când se decide încredinลฃarea. „De obicei, cum cere copilul aลŸa rฤƒmâne, dacฤƒ pฤƒrintele la care vrea sฤƒ meargฤƒ îi poate asigura condiลฃiile necesare”, a afirmat avocatul Silviu ลžerban. Dacฤƒ la un moment dat, un pฤƒrinte nu îi mai poate asigura copilului un trai decent, minorul poate fi dat în îngrijire celuilalt pฤƒrinte. Un copil poate trece prin douฤƒ, trei sau chiar mai multe reîncredinลฃฤƒri, asta ลŸi în funcลฃie de orgoliul pฤƒrinลฃilor care nu se mulลฃumesc cu prima decizie a instanลฃei.

Legฤƒtura emoลฃionalฤƒ a copilului cu mama

De multe ori, mamele câลŸtigฤƒ dreptul de a se ocupa de copii pentru cฤƒ se ลฃine cont de legฤƒtura mai apropiatฤƒ dintre ei. „ลžtim cu toลฃii cฤƒ legฤƒtura emoลฃionalฤƒ dintre mamฤƒ ลŸi copil este de regulฤƒ mult mai puternicฤƒ decât legฤƒtura cu tatฤƒl. Aportul tatฤƒlui este unul extern, constând în protecลฃia ลŸi asigurarea celor necesare traiului pentru mamฤƒ ลŸi copil. Prioritarฤƒ la despฤƒrลฃirea cuplului este siguranลฃa emoลฃionalฤƒ a copilului”, a declarat psihologul Mirela Tîrlie. Ea a atras atenลฃia cฤƒ ลŸi dupฤƒ divorลฃ, ambii pฤƒrinลฃii trebuie sฤƒ se implice în creลŸterea copilului pentru securitatea lui emoลฃionalฤƒ.

 

Cele mai citite

Ludovic Orban: Voi fi un preลŸedinte „de multe ori surprinzฤƒtor”, prezent, implicat, simลฃitor

PreลŸedintele Forลฃa Dreptei, Ludovic Orban, ลŸi-a depus, sรขmbฤƒtฤƒ, candidatura pentru funcลฃia de preลŸedinte al Romรขniei, susลฃinut de FD, PMP, Alternativa Dreaptฤƒ ลŸi PNลข Maniu-Mihalache,...

Ludovic Orban: Voi fi un preลŸedinte „de multe ori surprinzฤƒtor”, prezent, implicat, simลฃitor

PreลŸedintele Forลฃa Dreptei, Ludovic Orban, ลŸi-a depus, sรขmbฤƒtฤƒ, candidatura pentru funcลฃia de preลŸedinte al Romรขniei, susลฃinut de FD, PMP, Alternativa Dreaptฤƒ ลŸi PNลข Maniu-Mihalache,...

Incendiu la รŽntreprinderea de Rulmenลฃi Bรขrlad

Pompieri militari intervin, sรขmbฤƒtฤƒ, la un incendiu izbucnit รฎntr-o halฤƒ de producลฃie a รŽntreprinderii de Rulmenลฃi Bรขrlad, afectat fiind acoperiลŸul imobilului pe o suprafaลฃฤƒ...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ