32.2 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăInternaționalCine luptă pentru premiile UNITER

Cine luptă pentru premiile UNITER

Juriul de nominalizări al UNITER a făcut publică lista artiştilor şi producţiilor considerate a fi cele mai reprezentative pentru anul 2010.

La categoria cel mai bun spectacol, în finală vor intra două montări ale Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, considerată cea mai bună trupă din România: „Leonce şi Lena”, în regia lui Tompa Gabor, şi „Strigăte şi şoapte”, în direcţia de scenă a marelui regizor Andrei Şerban, şi una a Teatrului Naţional din Bucureşti, „Livada de vişini”, regia Felix Alexa. Andrei Şerban realizează „dubla”, fiind nominalizat şi la categoria cel mai bun regizor, avându-i drept contracandidaţi pe Alexandru Dabija, nominalizat pentru „O noapte furtunoasă” de la Teatrul Naţional Iaşi, şi pe Laszlo Bocsardi, intrat în cursă pentru montarea „Neguţătorul din Veneţia”, realizată la Teatrul Maghiar din Sfântu Gheorghe.

Se anunţă foarte strânsă competiţia la categoria cel mai bun actor în rol principal, unde este nominalizat şi în acest an Bogdan Zsolt pentru excelenta interpretare a lui Ingmar Bergman din spectacolul „Strigăte şi şoapte”, alături de Marius Manole pentru ineditul său Lopahin din „Livada de vişini” şi de Horaţiu Mălăele pentru spumoasa prestaţie din „Dineu cu proşti”, de la TNB. În cursa pentru cea mai bună actriţă sunt aliniate la start Maia Morgenstern, Ofelia Popii şi Petronela Grigorescu.

Cele mai citite

Marii consumatori, chemați să reducă voluntar consumul de electricitate

La întâlnire sunt invitate aproximativ 80 de companii cu un consum anual de peste 50.000 MWh fiecareGuvernul poartă discuții cu cei mai mari consumatori...

Surpriza clasamentului mondial: o țară europeană a fost desemnată cea mai bună destinație pentru relocare în 2026

Clasamentul analizează 192 de state și teritorii pe baza a 24 de indicatori grupați în patru mari categoriiEstonia a fost desemnată cea mai bună...

Stânca Pârjoaia a fost dislocată, autoritățile încearcă să salveze debitul către Cernavodă

Dunărea a scăzut la debite istorice, punând presiune pe sistemul energetic naționalAdministrația Națională „Apele Române” anunță că intervenția pentru îndepărtarea stâncii Pârjoaia, aflată în...
Ultima oră
Pe aceeași temă