Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat, sâmbătă, că Sinodul Bisericii Ortodoxe Române ”va analiza şi sancţiona ferm orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt”, informează HotNews.
Vasile Bănescu a precizat că preoţii implicaţi în scandaluri ”de crasă imoralitate”, devenite publice în ultima perioadă, trebuie ”să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu ca sunt cu adevărat vinovaţi, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica”.
"Este evident, toate aceste cazuri în cascadă vor constitui un prilej de intensă reflecție a autorităților bisericești la nivelul eparhiilor, dar și la nivelul Sfântului Sinod, în legatură cu selectarea mai riguroasă a tuturor celor ce urmează a fi aleți pe viitor în funcții reprezentative iîn Biserică. Urmează o necesară perioadă a cernerii celor ce reprezintă Biserica lui Hristos în societate. Cazurile punctuale de crasă imoralitate sunt ale unor persoane care trebuie să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu ca sunt cu adevărat vinovaţi, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica", a afirmat purtătorul de cuvânt al BOR.
Declarația lui Vasile Bănescu apare după ce, sâmbătă, a fost anihilată o rețea de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile, al cărei lider, reţinut în urma unor percheziţii, este managerul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Popa Gabriel. Alături de acesta au mai fost reţinuţi, în acelaşi caz, o călugăriţă şi un director din Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB).