28.7 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialCreatorul de modă John Galliano, arestat la Paris

Creatorul de modă John Galliano, arestat la Paris

John Galliano, creatorul de modă britanic de la casa Dior, a fost arestat, joi seară, în centrul Parisului, pentru agresiune uşoară şi insulte cu caracter antisemit, şi eliberat condiţionat, potrivit unor surse din poliţie, citate de AFP, infromează Mediafax.

Potrivit primelor date, creatorul a jignit un cuplu aflat pe terasa unei cafenele. “Pentru moment, nu cunoaştem motivul care l-a determinat să insulte acel cuplu”, a precizat o sursă din poliţie.

Arestat imediat de poliţie, creatorul a fost condus la un comisariat parizian din arondismentul 8. În urma testelor, s-a stabilit că avea o concentraţie de 1,1 mg/ litru alcool pur în aerul expirat.

Creatorul de modă, care este subiectul a două plângeri în această chestiune, a fost eliberat provizoriu, au precizat aceleaşi surse.

În vârstă de 50 de ani, designerul britanic John Galliano este directorul de creaţie al casei Dior.

Cele mai citite

Ucrainenii îl vor în continuare președinte pe Zelenski (sondaj)

O mare majoritate a ucrainenilor continuă să-l considere pe Volodimir Zelenski preşedintele lor legitim, în pofida prelungirii mandatului său fără alegeri pe fondul invaziei...

Șeful ANI, Ionel Moise „Ariel”, este mai presus decât legea…ANI  

De când Agenția Națională de Integritate (ANI) este condusă de Florin-Ionel Moise „Ariel” ar trebui să aibă ca motto expresia „peștele de la...

Minele marine reprezintă un risc fatal pentru proiectul Neptun Deep, avertizează Greenpeace

Minele marine din Marea Neagră reprezintă un risc fatal pentru proiectul Neptun Deep, avertizează o analiză realizată de organizația de mediu Greenpeace. Situația din Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă