24.8 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialUltimatum pentru şeful Direcţiei Silvice Mureş

Ultimatum pentru şeful Direcţiei Silvice Mureş

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, i-a pus gând rău actualului şef al Direcţiei Silvice Mureş Vasile Miculi, care ar putea fi demis în următoarele două săptămâni. Scaunul lui Miculi depide de rezolvarea problemei drumurilor forestiere după ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Edita Lokodi, s-a plâns ministrului că transferul acestor drumuri în administrarea judeţului bate pasul pe loc şi în consecinţă nu se pot cere fonduri pentru amenajarea lor. „Spuneţi-mi ce puteţi face, nu ce nu puteţi face”, l-a apostrofat pe un ton ameninţător Borbely pe Miculi în faţa primarilor mureşeni reuniţi la o dezbatere pe problemele de mediu în momentul în care şeful Direcţiei Silvice Mureş a încercat să arate că o parte din terenurile aferente drumurilor forestiere trebuie scoase mai întâi din fondul silvic şi evidenţiate ca drumuri forestiere pentru ca abia apoi să fie transferate autorităţilor locale.

Termen de două săptămâni

În acest context, Laszlo Borbely i-a dat termen două săptămâni şefului Direcţiei Silvice Mureş să rezolve problema şi i-a atras atenţia consilierului său pe problema pădurilor să ia legătura cu şeful Regiei Naţionale a Pădurilor pentru a clarifica situaţia lui Vasile Miculi.

Vasile Miculi a căzut în dizgraţia ministrului Mediului încă de acum un an când şeful Direcţiei Silvice Mureş a contestat decizia lui Laszlo Borbely de a trece circa 135.000 de hectare de pădure, peste 80% din fondul forestier din judeţ, în administrarea unui ocol privat din Gheorgheni.

Cele mai citite

Wall Street urcă la maxime istorice: bursele explodează pe fondul rezultatelor solide ale companiilor și al ieftinirii petrolului

Bursa de la New York a avut, marți, una dintre cele mai bune sesiuni de tranzacționare din acest an, principalii indici americani închizând la...
Ultima oră
Pe aceeași temă