Pentru a-şi duce mandatul până la capăt, Traian Băsescu este obligat să găsească soluţii care să menţină PDL la guvernare şi după alegerile generale din 2012. Dar lupta preşedintelui pentru supravieţuirea politică nu pare să mai fie văzută de PDL ca propriul său război. În fond, PDL poate să-şi continue existenţa în opoziţie, dar Traian Băsescu nu poate rămâne la Cotroceni decât atâta vreme cât partidul se află la putere şi îl sprijină. Scandalul „tehnocratul” a fost creat de preşedinte tocmai pentru ca, prin ricoşeu, să-şi aducă partidul înapoi la ordine.
După ce încrederea populaţiei în Traian Băsescu a scăzut mult sub 20 de procente, PDL şi-a dat seama că preşedintele nu mai poate fi o locomotivă pentru partid, aşa că majoritatea vechilor lideri s-au hotărât că e mai utilă despărţirea democrat-liberalilor de Băsescu decât despărţirea lui Boc de Guvern. Şeful statului a forţat această ruptură brusc, fără vreun motiv care să determine urgenţa acestei măsuri şi care să pună, în cele din urmă, sub semnul întrebării stabilitatea politică a ţării. Singura miză vizibilă a nervozităţii preşedintelui este dată de posibilitatea ca Vasile Blaga, secretarul general al PDL, să ajungă preşedintele partidului. În această situaţie, politica democrat-liberalilor se va schimba vizibil: în primul rând, fiindcă Buldogul, cum l-a numit Traian Băsescu pe Blaga la alegerile pentru Primăria Capitalei, pierdute de acesta în 2008, este puntea de legătură cu Opoziţia, dar şi omul care ar putea schimba cu ajutorul televiziunilor mogulilor percepţia publică asupra PDL; în al doilea rând, Vasile Blaga va scoate partidul de sub tutela lui Traian Băsescu; în al treilea rând, mulţi dintre favoriţii promovaţi de preşedinte cu gândul să „împrospăteze echipa de conducere a PDL” vor fi marginalizaţi fiindcă n-au venit mai demult în partid şi „n-au lipit afişe”. Vasile Blaga şi-a asigurat, se pare, sprijinul aproape total al filialelor, la care Traian Băsescu face acum apel să-i apere ideea promovării unui tehnocrat la conducerea Guvernului.
Traian Băsescu avea deci nevoie de scandalul „tehnocratul” pentru a pune în practică avertismentul transmis foştilor săi colegi, la începutul săptămânii, printr-un interviu acordat României Libere: despărţirea funcţiei de preşedinte al partidului de cea de premier. Preşedintele avea până acum două zile încredere deplină în Emil Boc, aşa că, în strategia sa, Boc rămânea şeful partidului care împăca varza baronilor şi capra reformiştilor, iar în fotoliul de premier aducea un tehnocrat de dreapta cu imagine bună, dar loial Cotrocenilor. În acest fel, Traian Băsescu se gândea că poate extrage partidul din mâinile lui Vasile Blaga şi că, în plus, poate rămâne preşedintele-jucător: poate întoarce lucrurile, pe fondul unei eventuale creşteri economice, care să le redea bugetarilor lefurile, pensionarilor pensiile şi democrat-liberalilor încrederea electoratului. Boc cel demonizat trece în umbră, dar un PDL abstractizat care aduce prosperitatea, sub bagheta unui tehnocrat simpatic, revine în simpatiile oamenilor şi în 2012 îşi adjudecă din nou guvernarea.
Ecuaţia lui Băsescu nu a prevăzut însă opoziţia lui Emil Boc şi a echipei de conducere a PDL. Emil Boc nu vrea să plece tocmai acum, când se întrevede ieşirea din recesiune, iar baronii nu vor să renunţe la banii pe care un preşedinte de partid care este şi premier îi trimite în teritoriu, acolo unde primarii democrat-liberali au nevoie de ei pentru a câştiga alegerile. Deşi, din punct de vedere teoretic, PDL şi Traian Băsescu au acelaşi scop, de a le asigura democrat-liberalilor continuitatea la putere, între cele două părţi există o diferenţă mare de viziune: preşedintele face orice pentru a-şi duce la bun sfârşit mandatul, care se încheie din punct de vedere constituţional în 2014, inclusiv răstignirea partidului pe altarul luptei anticorupţie, în vreme ce baronii PDL nu mai vor să accepte daune colaterale şi preferă să sfârşească în opoziţie decât în puşcărie.
