6.8 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăSpecialApeluri la organizarea unor manifestaţii în Libia, lansate pe Facebook

Apeluri la organizarea unor manifestaţii în Libia, lansate pe Facebook

Apeluri la organizarea unor manifestaţii, joi, împotriva corupţiei şi nepotismului din Libia au fost lansate de câteva săptămâni pe Facebook, în urma revoluţiilor din Tunisia şi Egiptul vecine, relatează AFP, citat de Mediafax.

Sub sloganul „Revolta din 17 februarie 2011: pentru a face din aceasta o zi de mânie în Libia”, un grup pe Facebook care cere organizarea unor manifestaţii împotriva regimului lui Muammar Kadhafi, reunise luni peste 4.400 de membri.

Un alt grup format din peste 2.600 de persoane invită poporul libian să iasă în stradă pentru „o zi de mânie împotriva corupţiei şi nepotismului”, comemorând moartea a cel puţin 14 manifestanţi la Benghazi (nord-est) la 17 februarie 2006.

Cel puţin 14 persoane au fost ucise şi alte 69 au fost rănite în confruntările din 17 februarie 2006 dintre forţele de ordine libiene şi manifestanţii care au atacat consulatul Italiei, pentru a protesta faţă de publicarea unor caricaturi cu Mahomed.

De altfel, într-o petiţie primită de AFP, peste 200 de semnatari şi organizaţii ale opoziţiei libiene cu sediul în străinătate au subliniat „dreptul poporului libian de a-şi exprima opinia în cadrul unor manifestaţii paşnice, fără nicio formă de hărţuire, provocare sau ameninţare din partea sistemului sau elementelor sale”.

Ei îi cer, de asemenea, colonelului Kadhafi şi familiei sale să renunţe la putere şi la toate prerogativele „revoluţionare, politice, militare şi în domeniul securităţii”.

În urma celor două revoluţii din Tunisia şi Egipt, regimul libian a încerca să ia măsuri preventive pentru a calma populaţia şi a discredita apelurile la revoltă.

Autorităţile acestei ţări bogate în petrol au restabilit astfel subvenţiile pentru produsele de primă necesitate şi au facilitat accesul populaţiei la credite fără garanţie şi dobândă.

Cele mai citite

Triumfătorul Trump se întoarce la Casa Albă

Trump, primul președinte american din secolul al XIX-lea care a câștigat un al doilea mandat după pierderea Casei Albe, a declarat că va grația...

STS anunță o scădere semnificativă a apelurilor non-urgente la 112 în 2024

În anul 2024, numărul apelurilor non-urgente către serviciul 112 a scăzut cu aproape un milion față de anii anteriori, potrivit unui comunicat al Serviciului...

Alexi Pitu a semnat cu USL Dunkerque! Noua destinație a fostului jucător al Farului Constanța

Alexi Pitu, fostul internațional român de tineret, a semnat un contract cu USL Dunkerque, echipă aflată pe locul 4 în Ligue 2, până în...
Ultima oră
Pe aceeași temă