14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Semnalele unui şef protectiv (1)

Semnalele unui şef protectiv (1)

Dacă este să privim partea bună a lucrurilor, şeful protectiv este cel care îşi ajută membrii echipei, îi încurajează şi îi previne să nu ia decizii care să le afecteze cariera. Însă, la cealaltă extremă, se află faptul că este superprotector şi îi împiedică pe ceilalţi să se dezvolte şi să se formeze prin propriile experienţe, deoarece rezolvă el de multe ori sarcinile membrilor echipei.

Dacă vom acorda atenţie felului în care vorbeşte, tonului vocii, gesturilor, posturii şi expresiilor faciale, putem identifica rapid acest tip de şef în contextul mediului profesional. Atrag atenţia că semnalele corpului care vor fi prezentate mai jos sunt valabile doar în contextul relaţiilor profesionale, astfel încât să nu le extrapolaţi şi la nivelul altor tipuri de relaţii.

Cuvintele folosite

Orice comandă pe care şeful protectiv o dă este strâns legată de cele cinci simţuri. Dacă aveţi în jurul dvs. un astfel de şef, urmăriţi ce fel de cuvinte foloseşte şi veţi observa că nu vor fi folosite ameninţări, atacuri sau expresii care marchează furia. El poate spune unui coleg care s-a înselat: „Nu este grav, se întâmplă oricui!”. Îl poate felicita pe unul care s-a descurcat bine în cadrul unui proiect astfel: „Bravo! Ai găsit o soluţie excelentă!”. Unui client neliniştit i se adresează astfel: „Nu vă neliniştiţi, aranjez eu lucrurile”. Sau îşi oferă serviciile în cadrul echipei: „Pot să vă ajut cu ceva?”.

Tonul vocii

Ştiţi cu toţi că atunci când vorbim, vocile noastre comunică mult mai mult decât cuvintele spuse. Aspectele nonverbale ale vocii – ritmul şi tonalitatea vocii, accentul pe care il punem pe anumite cuvinte, pauzele şi tonul cu care vorbim – unui şef protectiv contribuie la procesul de comunicare cu cei din jur. Tonul vocii şefului protectiv este ferm, dar, în acelaşi timp, este protectiv şi calm. Volumul vocii este moderat, alternându-l în funcţie de situaţii, pentru a sublinia cuvintele şi pentru a capta atenţia celor din jur. Face pauze în timpul convorbirilor pentru a da celorlalţi timp să înţeleagă ceea ce spune. În plus, reuşeşte să creeze sentimente de încredere, de siguranţă şi de acceptare, accentuând uşor cuvintele pozitive. (va urma)

Mihaela Stroe
Mihaela Stroehttp://mihaela-stroe
Drd. Mihaela Stroe, expert in limbaj nonverbal
Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă