28.3 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialChinezii cotrobăie în secretele giganţilor petrolului

Chinezii cotrobăie în secretele giganţilor petrolului

Conform vice-preşedintelui McAfee, Dmitri Alperovitch, atacurile au avut ca scop furtul unor date sensibile de pe serverele companiilor; printre acestea se numără informaţii operaţionale despre câmpuri de gaz şi petrol, documente despre finanţarea proiectelor, oferte de preţ şi participări la licitaţii. Alperovitch a adăugat că autorii atacurilor au operat „ca nişte angajaţi de firmă cu program fix: numai în zilele lucrătoare, între orele 9 şi 17, ora Beijingului”, şi şi-au restrâns activitatea la spionaj, nere¬curgând şi la acte de sabotaj. Alperovitch a declarat că nu poate spune dacă atacurile au avut loc cu acordul ofi¬cialităţilor chineze: „este clar că aceste activităţi au fost bine organizate, dar asta o poate face atât sectorul public, cât şi cel privat”.

Apărare slabă, atac puternic

Pe de altă parte, Alperovitch vede o parte din vină şi la companiile vizate de atacuri, care nu au luat măsurile potrivite pentru a se apăra de asemenea situaţii. „Securitatea in¬fra¬structurii noastre cibernetice este într-o stare destul de proastă; deşi atacurile nu au fost deloc sofisticate, autorii lor au avut succes şi şi-au atins toate scopurile”, a declarat el. Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei la Washington s-a arătat deranjat de suspiciunile care planează asupra unei posibile implicări a organelor de stat ale ţării sale în acest nou caz de spionaj cibernetic, declarând că nu are cunoştinţă de raportul McAfee, dar că „în China există legi foarte dure împotriva unor asemenea activităţi, iar ţara noastră a fost şi ea, în trecut, victima unor asemenea atacuri”. Autorităţile americane nu au comentat cazul, însă serviciile secrete americane au avertizat în repetate rânduri că guvernul chinez elaborează strategii de „război infor¬maţional”, care ar putea fi folosite împotriva unor guverne sau industrii.

China, după Statele Unite a doua economie din lume ca mărime, este foarte interesată să îşi păstreze competitivitatea în lupta pentru resursele energetice, necesare pentru a îşi alimenta creşterea consumului intern. Într-un raport al Ministerului Apărării din 2010, se menţionează că sisteme computerizate din întreaga lume au fost atacate de către hackeri originari din China, însă că nu se poate spune cu exactitate în ce măsură armata chineză ori, chiar guvernul de la Beijing au fost implicate în aceste atacuri.

Cele mai citite

Cifrele europene confirmă avansul economic al României sub guvernarea PSD

Datele Eurostat arată că după ce a depășit Ungaria, România a egalat și Polonia în ceea ce privește nivelul de trai al populației. Este...

Weekend cu caniculă, în aproape toată țara

Peste trei sferturi din ţară se va afla, vineri, sâmbătă şi duminică, sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de căldură, informează Administraţia Naţională...

Aur pentru David Popovici la Europene în proba de 200 m liber

Înotătorul român David Popovici a obținut medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Europene de natație de la Belgrad, vineri...
Ultima oră
Pe aceeași temă