27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Cele mai năstruşnice comisioane bancare

Cele mai năstruşnice comisioane bancare

O bancă din România percepe comision pentru plata cu monede, o alta cere o sumă substanţială pentru închiderea contului de economii, o bună parte a băncilor cer comisioane pentru intrările din conturile clienţilor, în timp ce constituirea unui depozit la unele bănci aduce mai degrabă pierderi. Mai mult, există bănci care percep comisioane calculate ca procent din credit pentru simpla emitere a unei coli A4 care să certifice că respectivul este client al băncii. Astfel ar arăta o scurtă descriere a sistemului bancar românesc din perspectiva strategiei de comisionare. De altfel, legile europene nu au convins băncile să elimine sau să diminueze comisioanele. Ordonanţa 50 limitează numărul comisioanelor la 4 şi exclude comisioanele procentuale pentru credite, însă unele bănci încă le practică. O directivă europeană impune plafonarea şi diminuarea comisioanelor pentru administrarea conturilor curente şi pentru tranzacţii, însă acest lucru nu se întâmplă. Potrivit spuselor bancherilor, toate această gamă de comisioane nu face altceva decât să vină în sprijinul clientului, fie că îl determină pe acesta să folosească mai des metodele electronice de plată, fie că îi oferă acces la servicii mai performante şi deci mai scumpe.

INVENTIVITATE

Băncile şi comisioanele lor

Volksbank percepe un comision pentru plăţile efectuate cu monede. Potrivit listei cu tarife şi comisioane pentru persoane fizice, document oficial al Volksbank, comisionul pentru plata cu monede este de 1% din suma depusă în cont.

Credit Europe Bank percepe 0,1% din soldul creditului (minimum 50 de euro) celor care au nevoie, la înfiinţarea unui PFA, de o dovadă că au în proprietate şi locuiesc în locaţia indicată drept sediu al firmei. Cu alte cuvinte, 100 de euro pentru o coală A4 care atestă că ai un credit de 100.000 de euro.

BRD cere 30 de lei comision pentru închiderea unui cont de economii. Reprezentanţii instituţiei au negat acest fapt pe cale oficială însă angajaţii de la call-center ne-au informat că acest comision există şi se aplică. Tot BRD cere 2 lei pentru încasarea unui ordin de plată emis de un alt client al băncii şi până la 10 lei pentru plăţi interbancare.

ING taxează cu 7 lei clienţii care depun bani la ghişeu şi justifică acest comision prin dorinţa de a încuraja formele de plată electronică. ING este prima bancă din România care a implementat sistemul Self Banking prin care clienţii pot depune şi retrage bani cu ajutorul bancomatului.

Clienţii Bancpost plătesc până la 23 de lei pentru încasări din plăţi interbancare, iar cei ai Volksbank – până la 22 de lei. Alte bănci, cum ar fi Raiffeisen şi Alpha Bank, cer între 2 şi 7 lei pentru aceleaşi operaţiuni.

BCR cere până la 10 lei pentru depunerile în contul curent al altui client şi spune că face acest lucru pentru a încuraja „alternativele non-cash mai ieftine”.

12,5 lei plăteşte un român pen¬tru o retragere de 2.000 lei de la bancomatele altor bănci decât cea unde are cardul.

Cele mai citite

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...

Economia României în declin: Încrederea s-a deteriorat în trimestrul al treilea

Încrederea în economia României a continuat să se deterioreze în septembrie și pe parcursul trimestrului al treilea, ceea ce indică o posibilă încetinire a...

Alerte meteo de ploi torențiale și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării, începând de sâmbătă

Meteorologii au emis avertizări de ploi abundente și torențiale pentru nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, precum și Carpații Meridionali...
Ultima oră
Pe aceeași temă