16.3 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialAmbasadorul rus la Chișinău amenință cu reluarea conflictului din Transnistria, dacă sunt...

Ambasadorul rus la Chișinău amenință cu reluarea conflictului din Transnistria, dacă sunt retrase trupele

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Farit Muhametșin, califică drept „inadmisibile și nefondate” planurile și acțiunile autorităților moldovene privind retragerea trupelor ruse din Transnistria, informează agenția presă transnistreană Novostipmr, potrivit Agerpres.

„Noi considerăm ca inadmisibile și nefondate planurile și acțiunile autorităților moldovene vizând încetarea misiunii de pace a Rusiei în Transnistria. Aceasta este calea spre declanșarea unui nou conflict pe Nistru, care va atrage Rusia într-un nou focar de tensiune", a declarat ambasadorul rus, sâmbătă, la Tighina.

Totodată, diplomatul a pledat ca „forța rusă de menținere a păcii" în Transnistria să-și îndeplinească misiunea până la capăt.



 

 

Mai mult, Muhametșin a condamnat decizia autorităților de la București de a nu permite avionului în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin să tranziteze vineri teritoriul României, ceea ce a dus la anularea vizitei acestuia la Chișinău și în Transnistria, precum și decizia guvernanților moldoveni de a nu permite intrarea în Republica Moldova a unei delegații de artiști și politicieni ruși care urmau să participe la ceremoniile respective.

„Se creează impresia că cineva este interesat în deteriorarea climatului general al relațiilor moldo-ruse. Cineva parcă dorește să semene discordie și neîncredere între țările noastre", a mai spus el, citat de Novostipmr.



 

 

În acest context, portalul Deschide.md amintește că, la începutul lunii iulie, liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a cerut în cadrul unei vizite în SUA retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova și înlocuirea actualei misiuni din Transnistria cu o alta, cu mandat internațional, subliniind că orice încercare a Chișinăului de a găsi o soluție cu Tiraspolul a suferit un eșec.

Plahotniuc a mai afirmat că formatul de negocieri „5+2" (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE plus SUA și UE, ca observatori) a fost incapabil să identifice până în prezent o soluție la conflictul transnistrean, iar discuțiile privind statutul special al Transnistriei nici nu au început.

După ce vicepremeirul rus Dmitri Rogozin, emisarul președintelui Vladimir Putin pentru Transnistria, a anunțat că vrea să meargă la Chișinău și apoi la Tiraspol cu două avioane militare, guvernul moldovean a transmis fără echivoc că nici Rogozin, nici artiștii ruși și nici alți oficiali din Federația Rusă — care urmau să participe la ceremonia oficială dedicată aniversării a 25 de ani de la instituirea forțelor de pace din Transnistria — nu sunt bineveniți la Chișinău.

De altfel, tot săptămâna trecută, mai mulți deputați din parlamentul Republicii Moldova au semnat o declarație privind retragerea trupelor ruse din Transnistria.



 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 825: Zelenski, așteptat la Bruxelles

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este aşteptat în această dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...

VIDEO Sebastian Burduja lansează un cântec împotriva lui Nicușor Dan: “Văd ruine când scot capul pe geam și Bucureștiul cum se spală în lighean”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, a plasat pe internet un cântec care-l critică pe actualul primar general, Nicușor...
Ultima oră
Pe aceeași temă