Dicţionarul românesc oferă termeni gălăgioşi pentru a descrie un eveniment cum este aducerea danezei Anja Andersen ca antrenoare la Oltchim Râmnicu Vâlcea: „bombă”, „tun”, „şoc”, „revoluţie”. Ce-i drept, alăturarea acestor două nume creează o suită de superlative. Cea mai bună handbalistă din lume în 1997, cea mai bună antrenoare din Europa în cel puţin trei rânduri şi una dintre cele mai controverstate figuri din istoria handbalului vine să antreneze cea mai tare echipă de club din handbalul românesc şi una dintre forţele Europei. Supranumită „Doamna de fier”, Anja Andersen trezeşte printre oamenii de handbal din România tot felul de reacţii, de la admiraţie la teamă sau de la entuziasm la scepticism. Romanialibera.ro adună toate comentariile într-un portret al Anjei.
„Fascinaţie”
Oltchimul se declară deja „fascinat” de Anja Andersen. „Jucătoarele sunt încântate. Anja e foarte concentrată pe joc, pe echipă, pe rolul pe care îl are aici. Noi trebuie să ne adaptăm la ea, nu ea la noi”, descrie purtătorul de cuvânt al clubului vâlcean, Raluca Covaci, prima zi de antrenament sub conducerea danezei.
Gaţu se bucură şi nu prea
Venirea sa la Oltchim este aplaudată de preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu. Totuşi, acesta zice că se teme ca Andersen să nu renunţe repede la proiectul început la Râmnicu Vâlcea: „Anja a fost o super-jucătoare, iar de când a trecut pe banca tehnică m-a impresionat atitudinea ei profesionistă. E foarte disciplinată. Pe de altă parte, ştiu că a mai avut conflicte pe unde a antrenat. S-a certat cu Federaţia Daneză iar de la naţionala Serbiei a plecat rapid, nejustificat”.
Cristian Gaţu se gândeşte în primul rând la ce impact ar putea să aibă şederea Anjei Andersen la Oltchim asupra jucătoarelor din lotul naţional. „Sunt 12 handbaliste de la Râmnicu Vâlcea care vin la naţională. Pentru ele deja s-a creat o stare de nesiguranţă după demiterea lui Peter Kovacs. Dacă mai pleacă şi Anja Andersen vor fi şi mai nesigure şi vor veni cu starea asta la lotul naţional”, atrage atenţia Gaţu.
Până una-alta – sugerează preşedintele FRH – spectacolul mediatic e garantat: „Mi-o amintesc când antrena Serbia şi a înaintea unui meci a defilat cu întregul staff-ul pe teren. Ştie să facă show”.
„Perfect diferită”
Jurnalistul Radu Naum confirmă că antrenoarea daneză este o persoană atipică. „E imprevizibilă şi temperamentală, se ceartă cu arbitrii, face spectacol pentru tribune. Dar ştie să se facă înţeleasă de jucătoare, să creeze o comunitate acolo unde antrenează”, spune jurnalistul de la GSP TV.
Naum consideră alegerea făcută de conducerea Oltchimului drept un experiment pentru ambele părţi. „Andersen e perfect diferită faţă de tot ce a avut până acum Oltchimul. Va introduce un altfel de regim: mai puţine antrenamente fizice, dar o mai mare mobilizare mintală şi dorinţa de a demonstra ceva. Toate acestea nu se potrivesc cu stilul românesc, iar dacă jucătoarele nu se vor adapta şi nu vor apărea rezultatele s-ar putea ajunge repede la despărţire”, consideră Radu Naum.
Tadici nu comentează
Pentru antrenorii din handbalul românesc, subiectul Anja Andersen aduce neplăceri. „Nu mă interesează. Dacă zic ceva se va interpreta. Mi-am mai exprimat odată opinia şi a fost o adevărată furtună”, spune fostul antrenor al echipei naţionale, Gheorghe Tadici.
Tehnicianul nu are amintiri plăcute cu Anja Andersen. În 2006, pe când antrena Serbia, daneza a reuşit să elimine selecţionata condusă de Tadici în preliminariile Campionatului European din Suedia. Apoi, a ţinut o ceartă de la distanţă cu Gheorghe Tadici pentru că i-a luat partea jucătoarei Carmen Amariei în conflictul ei cu antrenorul român. Şi unul, şi altul şi-au adresat cuvinte grele.
Voina e sceptic
Nici actualul antrenor al României, Radu Voina, nu pare să o simpatizeze pe Anja Andersen. Cristian Gaţu recunoaşte Voina a ajuns la „naţională”, în 2008, abia după ce daneza a refuzat oferta Federaţiei Române. Acum, odată cu venirea Anjei la Oltchim, au apărut speculaţiile că ar putea să-i ia locul lui Radu Voina. Gaţu neagă cu hotărâre, iar Voina adoptă un ton precaut.
„N-am vorbit cu Anja Andersen de când a venit în România, a trecut prea puţin timp. Ştiu totuşi că e obligatoriu să avem o relaţie în interesul echipei naţionale”, acceptă să spună Voina.
Antrenorul se rezumă să meţioneze despre Anja Andersen că „a fost o mare jucătoare şi e o mare antrenoare”, dar îşi exprimă şi el scepticismul cu privire la activitatea Anjei la Oltchim: „Nu ştiu dacă va reuşi să schimbe mentalitatea jucătoarelor. Oricum nu are cum să facă o schimbare totală”.
„Doamna de fier”
Porecla vine de la duritatea pe care Anja o arăta uneori în teren şi pe care a afişat-o apoi ca antrenoare. I s-a mai zis „Circus Anja” sau „Harlem Anja” pentru că la meciuri a făcut scandal sau spectacol de nenumărate ori: s-a afişat cu tricouri deocheate, i-a înjurat pe arbitri şi le-a arătat „degetul mijlociu”, şi-a ameninţat cu bătaia jucătoarele care ratau şi şi-a provocat adversarii.
Probleme cu inima
Cu toate acestea, Anja nu are voie să se enerveze pentru că are probleme mari cu inima. Un dispozitiv implantat îi controlează ritmul cardiac, iar acest lucru ar trebui să-i impună o viaţă calmă şi fără efort.
E lesbiană
Este de aşteptat ca Anja Andersen să o aducă la Oltchim pe Mette Melgaard (30 de ani), de la Randers (Danemarca), iubita sa. Ele au o relaţie de zece ani, despre care se spune că a fost întreruptă atunci când Anja ar fi avut o „aventură” cu nemţoaica Maren Baumbach (29 de ani). De orientarea sexuală a Anjei Anderson se vorbeşte încă de când era jucătoare. Atunci a avut o relaţie mediatizată cu colega ei Camilla Andersen.
CV
– născută pe 15 februarie 1969, la Odense (Danemarca)
– a jucat la: Stjernan, Aalborg, Ikast, Viborg, Baekkelagets Oslo, Walle Bremen
– campioană olimpică în 1996 cu Danemarca, aur mondial 1997, argint la CM 1993, bronz la CM 1995, campioană europeană 1994, 1996
– are 133 de meciuri „naţionala” Danemarcei, pentru care a marcat 726 de goluri
– a fost desemnată cea mai bună jucătoare din lume în 1997
– cele mai bune performanţe le-a obţinut cu Slagelse, unde a cîştigat de trei ori Liga Campionilor (2004, 2005, 2007), dar şi trei titluri în Danemarca (2003, 2005, 2007)