27.8 C
București
luni, 1 iulie 2024
AcasăSportFOTO. Militarii români au testat, la Cincu, prima armă termobarică, creată de...

FOTO. Militarii români au testat, la Cincu, prima armă termobarică, creată de cercetători din Armata Română

Militarii români au testat, la Cincu, prima armă termobarică, creată după ultimele concepte de luptă din lume de către cercetători din Armata Română. Pentru dispozitivul de tragere s-a folosit muniţie creată dintr-un amestec de explozibil şi combustibil, potrivit Mediafax.

La impact, presiunea uriaşă şi căldura de peste 2.000 de grade nu dau nicio şansă inamicului. De la testare, până la producerea acestui tip de armament în România va mai trece multă vreme, deoarece, după această etapă, cercetătorii vor crea un prototip, urmează apoi omologarea şi transferarea proiectului către un operator economic care să o producă.

„Lovitura termobarică pentru aruncătorul de grenade incendiare calibru 3×40 milimetri a fost testată cu succes, astăzi, la Centrul Naţional de Instruire Intrunită „Getica“ de la Cincu de către specialişti ai Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie, din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare a Ministerului Apărării Naţionale.

Practic, astăzi a fost testat modelul experimental, iar pentru acest lucru s-a tras asupra a trei obiective, două caroserii de autoturism şi o construcţie de tip uşor, pentru a vedea care sunt efectele la ţintă ale acestui tip de lovituri. Rezultatele acestei testări au fost foarte bune. Urmează acum să fie creat un prototip şi vrem ca acest echipament de luptă să fie dezvoltat şi omologat, apoi transferat către un agent economic, de preferat din industria de apărare, care să preia şi să industrializeze produsul“, a declarat Cezar Stroie, şeful Compartimentului de Relaţii Publice din cadrul Departamentului pentru Armament.

Testarea a fost efectuată în prezenţa reprezentanţilor Statului Major ai Forţelor.Terestre, care sunt şi beneficiarii acestui proiect de cercetare.

„De exemplu, un adversar ascuns după un zid sau într-o peşteră poate fi scos imediat din luptă prin ulilizarea acestui echipament de luptă. Este un echipament foarte util, care va sprijini foarte mult în conceptul actual de luptă“, a mai spus Cezar Stroie.

Cercetătorii din armată au fabricat în ultimii cinci ani peste 150 de arme prototip.

Cele mai citite

Cum să alegi ochelarii potriviți pentru copilul tău: ghid practic de optică pediatrică.

Ochelarii sunt dispozitive medicale. Alegerea ochelarilor potriviți pentru copilul tău este o decizie importantă pentru asigurarea sănătății și confortului său vizual. Ochelarii corecți...

Un focar de norovirus! Peste 300 de persoane au fost spitalizate

Un focar de norovirus a afectat localitatea Torri del Benaco de pe malul Lacului Garda din nordul Italiei, determinând spitalizarea a peste 300 de...

Hidroelectrica anunță atribuirea contractului pentru retehnologizarea Vidraru

Hidroelectrica a atribuit contractul pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru, una dintre cele mai importante și strategice investiții în infrastructura energetică din România. Contractul, estimat...
Ultima oră
Pe aceeași temă