31.4 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialInterdicţia de doi kilometri

Interdicţia de doi kilometri

Administraţia locală a găsit soluţia pentru a contracara comerţul cu plante halucinogene.

 

În Baia Mare au fost interzise oficial vânzarea, deţinerea şi distribuţia „etnobotanicelor”. Pentru a evita implicarea municipalităţii în procese intentate de comercianţi, precum în alte oraşe din ţară, consilierii băimăreni au adoptat o stratagemă. Conform hotărârii, în Baia Mare s-a impus „doar o restricţie” ce interzice comerţul „etnobotanicelor” pe o rază de doi kilometri în jurul şcolilor, spaţiilor de joacă, bazelor sportive, unităţilor de sănătate, bisericilor, gărilor şi instituţiilor publice. „Practic, noi nu interzicem o activitate comercială legală, însă punem o restricţie de amplasament în jurul anumitor unităţi publice.

E o decizie asemănătoare cu interdicţia de amplasare în jurul unităţilor şcolare a localurilor care comercializează băuturi alcoolice”, a dezvăluit unul dintre iniţiatorii hotărârii, viceprimarul Călin Bota. Numai că în forma aprobată de Consiliul Local Baia Mare, în oraş nu se mai poate deschide nici un magazin de vânzare a „etnobotanicelor” pentru că interdicţia „pe o rază de 2.000 de metri” se aplică, practic, în tot oraşul.

Cele mai citite

Criza migrației la granița Spaniei. Mii de persoane au părăsit deja Ceuta și Melilla, în timp ce autoritățile întăresc securitatea

O parte dintre migranții care au trecut în ultimele două zile din Maroc în enclavele spaniole Ceuta și Melilla s-au întors deja în țara...

Dunărea se apropie de cote istorice minime: navele transportă marfă pe jumătate, iar blocajele afectează comerțul

Unii operatori au nave încărcate care nu pot descărca marfa în porturi, din cauza nivelului prea scăzut al apeiScăderea accentuată a nivelului Dunării începe...

Numărul milionarilor din România aproape s-a dublat în cinci ani. Cine se află în topul mondial

România a înregistrat una dintre cele mai accelerate creșteri ale numărului de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, potrivit raportului...
Ultima oră
Pe aceeași temă