Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost detubat la ora 15.00 şi este conştient, după operaţia pe cord deschis la care a fost supus duminică, a declarat medicul Şerban Brădişteanu, de la Spitalul „Floreasca”.
Nicolescu va fi supus unui examen neurologic complet pentru a se vedea dacă leziunile celebrale s-au accentuat în urma intervenţiei chirurgicale care a presupus oprirea inimii aproximativ o oră, a adăugat medicul.
Acesta a precizat că operaţia făcută a fost una de revascularizare miocardică completă pe cord deschis, în care s-au făcut grefe de artere şi de vene din spatele sternului şi de la picioare.
Întrebat în legătură cu posibilitatea transferului pacientului în Spitalul Penitenciar Jilava, Brădişteanu a spus că aceasta impune o expertiză medico – legală de care însă nu se ocupă spitalul.
Constantin Nicolescu este internat la Secţia terapie intensivă a Spitalului „Floreasca” după operaţia pe cord deschis, efectuată duminică şi care a durat şapte ore. Medicii au spus că este vorba de o operaţie cu grad de risc ridicat, având în vedere accidentul cerebral suferit de Nicolescu, dar au susţinut că dacă nu s-ar face intervenţia, există riscul unui accident cardiac „masiv”.
Echipa medicală multidisciplinară care-l tratează pe Nicolescu a stabilit că acesta a suferit, joi seară, un accident vascular cerebral ischemic, diagnosticul complex incluzând şi referiri la un sindrom coronariar acut şi la multiple stenoze arteriale, ca efect al hipertensiunii şi dislipidemiei.
Constantin Nicolescu, acuzat de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, joi seară, de magistraţii Tribunalului Argeş. Decizia a fost atacată cu recurs de către avocaţii săi la Curtea de Apel Piteşti, contestaţia urmând să se judece miercuri.