32 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialDascălii îşi plătesc creditele cu banii de la CAR

Dascălii îşi plătesc creditele cu banii de la CAR

Dascălii constănţeni fac mari eforturi să-şi achite datoriile la bănci. După reducerea de 25%, un profesor debutant ia acum 600 de lei net. Dificil este şi pentru dascălii care au ani de experienţă la catedră, însă cel mai greu este, la ora actuală, pentru personalul administrativ din şcoli. Potrivit directorului Casei de Ajutor Reciproc (CAR) Învăţământ, contabil-şef Mioara Prăjişteanu, cele mai multe cereri de împrumut vin din partea secretarelor şi a îngrijitorilor din şcoli, care au salarii foarte mici, în jur de 460 de lei net şi nu au altă posibilitate pentru a obţine un împrumut financiar. Pe de altă parte, sunt foarte mulţi dascăli care se retrag din CAR pentru a-şi acoperi creditele la bănci cu fondul de împrumut cotizat.

„Se retrag pentru că aceasta este situaţia acum în învăţământ. Oamenii au foarte multe credite făcute pe la alte bănci, au descoperiri de carduri şi pur şi simplu preferă să ia acea mică economie şi se duc să îşi astupe alte datorii”, explică contabilul-şef. În iulie 2010, CAR a luat măsuri în sprijinul membrilor, reducând puţin dobânda, ceea ce a dus la un plus la beneficiu. Cotizaţia lunară se încadrează între 10 şi 150 de lei. Fiecare optează pentru ceea ce poate să plătească. Au voie să împrumute şi dascălii pensionari, însă, dacă se retrag, aceştia nu mai au voie să se reînscrie pentru că nu au cum să demonstreze că au fost pensionari din învăţământ. În general, solicită împrumuturi persoane între 40 şi 50 de ani. „Cei tineri nu prea împărtăşesc sistemul nostru de împrumut. Ei sunt mai mult cu creditele, cu cardurile, deşi nu sunt avantajoase, însă nu înţeleg că trebuie să şi economisească”, a mai adăugat contabiul-şef al CAR. În 2010, aproximativ 600 de persoane au trecut pragul CAR Învăţământ Constanţa pentru a solicita împrumuturi. Tot anul trecut, s-au înregistrat în jur de 340 de cereri de retragere. Iar cele peste 100 de înscrieri nu au acoperit aceste retrageri. În prezent, CAR are 2.200 cotizanţi, cu 400 mai puţini decât anul trecut.

Cele mai citite

Mesaj al lui Nicușor Dan, după moartea matematicianului Florian Luca: M-a impresionat mereu intensitatea cu care trăia matematica și la maturitate

Florian Luca a fost recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul matematicii și pentru activitatea academică desfășurată pe plan internaționalPreședintele Nicușor Dan a transmis un...

ANM prelungește Codul roșu de caniculă. Temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea Cod roșu de căldură extremă pentru județele Satu Mare, Bihor și Arad, unde valul de caniculă...

Ucraina participă în premieră la misiunile UE de stingere a incendiilor. Zeci de pompieri, trimiși în Franța

Ucraina participă pentru prima dată la intervențiile organizate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.Un contingent format din 70 de pompieri a plecat...
Ultima oră
Pe aceeași temă