În contextul dezbaterii referitoare la protejarea patrimoniului cultural de la Roşia Montană ca urmare a solicitărilor repetate de a proteja acest patrimoniu exemplar prin înscrierea sa în Lista Patrimoniului Mondial, oferind în acest mod şi o cale de dezvoltare durabilă a comunităţii din Roşia Montană, mai multi profesori si arhitecti au trimis o scrisoare deschisa catre Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Virgil Polizu, preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice si Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
„Valoarea unui obiectiv de patrimoniu este aspectul care trebuie să primeze în decizia de a propune includerea sa în Patrimoniul Mondial, şi nu aspectele conjuncturale, precum eventuale dificultăţi financiare sau interese private divergente. Valoarea fie există, fie nu există! Aspectele conjuncturale însă sunt variabile şi pot fi tratate prin politici, strategii şi măsuri concrete, îndreptate în direcţia protejării şi potenţării valorii identificate.
Valoarea excepţională a Roşiei Montane este recunoscută şi afirmată de un număr fără precedent de grupuri, instituţii şi organizaţii ale specialiştilor în domeniul cercetării şi protejării patrimoniului, dintre care este suficient să amintim aici doar ICOMOS, organismul consultativ al UNESCO pentru evaluarea obiectivelor culturale propuse pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial. Ideea „părerilor extraordinar de împărţite ale specialiştilor” este invalidată de acest sprijin naţional şi internaţional masiv, pe care, desigur, îl cunoaşteţi şi nu îl mai puteţi ignora.
Odată identificată valoarea excepţională a unui obiectiv, Convenţia Patrimoniului Mondial (art. 4) impune obligaţia declanşării procedurilor pentru protejarea obiectivului respectiv, iar includerea sa în Lista Patrimoniului Mondial este primul pas. Din momentul identificării valorii, intervine interesul internaţional, universal, de a o proteja. Roşia Montană este un astfel de obiectiv, a cărui valoare a fost identificată şi recunoscută larg, decurgând de aici obligaţia statului, reprezentat în acest domeniu de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, de a întreprinde demersurile pentru protejarea sa corespunzătoare şi înscrierea sa în Patrimoniul Mondial.
Strategia de echilibrare a Listei Patrimoniului Mondial, adoptată de Comitetul Patrimoniului Mondial în 1994, care tinde să fie invocată ca o piedică generalizată pentru propunerile venite din partea României sau a altor ţări europene, este în realitate un atu în cazul Roşia Montană, pentru că această strategie nu prevede doar echilibrarea geografică a listei (pe care o invocaţi), ci şi echilibrarea tipologică. În acest sens, tipologic, Roşia Montană se înscrie într-o categorie slab reprezentată în Lista Patrimoniului Mondial: obiectivele miniere. Din punctul de vedere al oportunităţii înscrierii în Lista Patrimoniului Mondial în contextul strategiei de echilibrare, nu există nici o analogie între Roşia Montană şi Sibiu sau Peleş, la care s-au facut referiri, acestea din urmă aparţinând, într-adevăr, unor categorii de monumente supra-reprezentate în Listă: oraşe medievale europene sau palate şi reşedinţe europene. Aşadar, vă rugăm să reţineţi poziţia privilegiată a Roşiei Montane în raport cu strategia de echilibrare a Listei Patrimoniului Mondial, premisă importantă în procesul de includere în Patrimoniul Mondial.
Conform Convenţiei Patrimoniului Mondial, procesul de înscriere a unui obiectiv în Lista Patrimoniului Mondial trebuie să se desfăşoare în doi timpi: I. înscrierea în Lista Indicativă pentru Patrimoniul Mondial a statului pe teritoriul căruia se găseşte obiectivul; II. nominalizarea pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Timpul I, înscrierea în Lista Indicativă, are valoarea unei declaraţii de intenţie şi necesită o documentaţie succintă care cuprinde caracterizarea şi evaluarea obiectivului. Convenţia Patrimoniului Mondial nu prevede obligaţia consultării comunităţilor locale în această fază. Timpul II, nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial, presupune cooptarea autorităţilor locale şi a tuturor organismelor interesate de dezvoltarea zonei şi prezentarea unui plan de gestiune, susţinut de resurse financiare. Cei doi timpi nu trebuie parcurşi simultan, ci în succesiune. Doar după timpul I, al declaraţiei de intenţie, devine clară angajarea statului pe calea protejării şi punerii în valoare a resursei de patrimoniu, ceea ce aduce după sine revizuirea politicilor locale şi regionale, dar şi o revizuire generală a atitudinilor.
Departe deci de a fi lipsită de importanţă, Lista Indicativă reprezintă o etapă obligatorie pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial şi o declaraţie de intenţie fără de care nu pot fi coalizate eforturile pentru protejarea şi punerea în valoarea a patrimoniului. Înscrierea unui obiectiv în Lista Indicativă nu presupune revizuirea întregii liste, pot fi făcute şi propuneri singulare, cum s-a şi întâmplat de altfel în 2004, când România a inclus în Lista sa Indicativă Sibiul, spre exemplu. Dacă lista indicativă a României este în curs de revizuire, cum s-a anunţat, acest lucru nu împiedică înscrierea Roşiei Montane înainte de încheierea procesului de revizuire generală. Mai mult, în această fază nu este necesară o documentaţie complexă, ci o fişă de caracterizare şi evaluare, care a fost deja realizată, pe formularul cerut de Convenţia Patrimoniului Mondial şi de normele sale de aplicare, fiind depusă de Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie” la minister încă din data de 27.04.2010. Aşadar, înscrierea Roşiei Montane în Lista Indicativă a României se bucură de toate premisele favorabile şi trebuie făcută fără întârziere.”
Scrisoarea este semnata de Profesor Şerban Cantacuzino, Preşedinte Pro Patrimonio, Arhitectul Şerban Sturdza, Vicepreşedinte Pro Patrimonio, Academician Ionel Haiduc, Preşedinte al Academiei Române, Arhitect Şerban Ţigănaş, Preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, Profesor Peter Derer, Preşedinte al Uniunii Arhitecţilor din România si Profesor Sergiu Nistor, Preşedinte ICOMOS România.
