Legile Justiției au fost, de la aderarea României la Uniunea Europeană, un prag simbolic și intangibil pentru guvernele care s-au perindat de-atunci încoace. Nu pentru că politicienii n-ar fi vrut să schimbe lucrurile în favoarea lor, ci fiindcă aceste legi au fost negociate cu Bruxelles-ul în așa fel încât să întărească puterea magistraților și independența Justiției. Ministrul Tudorel Toader a anunțat că le va schimba, cu tot cu noile coduri Penal și de Procedură Penală.
Pachetul legilor Justiției – care cuprinde Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea privind organizarea judiciară și cea privind Consiliul Superior al Magistraturii – a fost adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului împreună cu legile care reglementează proprietatea. În 2005, Călin Popescu Tăriceanu și-a pus în joc mandatul de premier pentru promovarea legilor Macovei, care, printre altele, au dus la crearea DNA sub forma în care funcționează și astăzi. Tăriceanu și-a dat, însă, repede seama că devenise un fel de ucenic vrăjitor pentru prietenii lui, îmbogățiți ai tranziției, și a vrut să dea înapoi. S-a împiedicat de Traian Băsescu, devenit, între timp, un aliat în lupta pentru demolarea DNA.
Incoerențele lor au devenit banale într-o țară în care politicienii își fac legi pentru liniștea și bunăstarea lor. De ce ar vrea ministrul Tudorel Toader să modifice legile Justiției de vreme ce ele au fost scrise ținând cont de standardele Uniunii Europene și de peste zece ani au produs efecte, lăudate în toate rapoartele de țară ale Bruxelles-ului? Nu cumva e vorba despre o contrareformă care să aducă tihna de dinainte? Și, eventual, de un tertip care să-i scoată pe Codruța Kövesi și pe ceilalți procurori-șefi din joc, fără să producă mari valuri la Bruxelles și în cancelariile marilor puteri euro-atlantice?
Soluția unificării DNA cu DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), propusă de Tăriceanu mai demult, sub pretextul că acesta este un model folosit în unele state UE și că există o suprapunere între faptele de corupție și cele de crimă organizată, ar duce automat la schimbarea întregii conduceri din cele două instituții.
Aruncarea peste bord a șefei Direcției Naționale Anticorupție ar fi doar unul dintre scopuri, mai sunt modificări esențiale pe care le doresc politicienii, pentru descurajarea procurorilor și judecătorilor și, nu în ultimul rând, îndulcirea Codurilor, pentru salvarea lui Dragnea și a baronilor locali complici în diferite afaceri și care sunt pe punctul să-l trădeze pentru a-și scăpa pielea.
