-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCu cât se înmulţesc banii de pensii în 2011

Cu cât se înmulţesc banii de pensii în 2011

Administratorii fondurilor de pensii private văd o creştere de aproximativ 50% pe segmentul obligatoriu (Pilonul II).

Piaţa pensiilor private obligatorii va administra active de 6,5 miliarde lei la sfârşitul acestui an, în creştere cu 50% faţă de decembrie 2010, iar numărul de participanţi la sistem va spori cu 6%, estimează Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Numărul de participanţi la Pilonul II va ajunge la 5,5 milioane la sfârşitul acestui an, în creştere cu 6% faţă de decembrie 2010. Pentru acest an este prevăzută integrarea în fondurile de pensii private obligatorii a bugetarilor din structurile militarizate, ca urmare a prevederilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice.

Sute de mii de participanţi noi

„Circa 150.000-200.000 de noi participanţi ar putea astfel adera la fondurile de pensii, deocamdată administratorii fondurilor de pensii nu cunosc detaliile tehnice şi operaţionale prin care Casa Naţională de Pensii Publice (fosta CNPAS) va integra aceşti salariaţi ai statului în sistemul public de pensii, apoi (în funcţie de criteriul de eligibilitate dat de vârstă) şi în sistemul privat de pensii”, se menţionează în comunicat. În programul iniţial, nivelul contribuţiei la pensiile private obligatorii urma să se majoreze cu 0,5 puncte procentuale în fiecare an, începând din 2009, până ce ajunge la 6% din salariul brut al participanţilor într-un interval de opt ani, respectiv 2016.

Guvernul a îngheţat pentru 2009 la 2% contribuţia la pensiile private obligatorii, întârziind schema de majorare treptată a contribuţiilor încă din al doilea an de la lansare a sistemului. În 2010, contribuţia la Pilonul II a fost majorată la 2,5%. „În 2009, 2010 şi 2011, contribuţia este mai mică cu jumătate de punct procentual decât era programat iniţial, ceea ce înseamnă o pierdere cumulată de circa 250-300 milioane de euro pentru cei peste 5 milioane de participanţi la sistem”, se mai arată în comunicat. Potrivit APAPR, cele nouă fonduri de pe piaţa pensiilor private obligatorii au ajuns la sfârşitul anului trecut la active nete de 4,3 miliarde de lei (un miliard de euro), în creştere cu circa 80% faţă de sfârşitul lui 2009 când erau de 2,38 miliarde lei.

Creşteri peste inflaţie în 2010

Fondurile de pensii private obligatorii au obţinut anul trecut un randament mediu de 15,1%, în timp ce performanţele fondurilor de la lansare şi până în prezent s-au ridicat la 15,2%. „Pentru comparaţie, nivelul estimat al inflaţiei pentru anul 2010 este de aproximativ 8%, în timp ce dobânzile medii bancare cu care au fost remunerate depozitele în lei ale populaţiei în cursul anului trecut au fost de aproximativ 7,7%”, arată un comunicat. Potrivit APAPR, cele nouă fonduri de pe piaţa pensiilor private obligatorii au ajuns la sfârşitul anului trecut la active nete de 4,3 miliarde de lei (un miliard de euro), în condiţiile în care la sfârşitul lui 2009 erau de 2,38 miliarde lei. Numărul total al participanţilor la fondurile de pensii de pe Pilonul II a ajuns la 5,19 milioane, aceştia fiind cu circa 275.000 mai mulţi ( 5,6%) faţă de începutul anului 2010, se menţionează în comunicat.

Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă