30.7 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialTulcenii şi-au botezat caii (FOTO)

Tulcenii şi-au botezat caii (FOTO)

În localitatea I.C. Brătianu, Boboteaza este sărbătorită printr-o tradiţie inedită.

„Boboteaza cailor” e un ritual vechi de câteva sute de ani, prin localnicii care îşi botează caii, pentru purificarea lor la început de an, cu credinţa că toţi caii botezaţi în această zi cu apă sfinţită vor fi sănătoşi pe parcursul întregului an. Este o tradiţie de sorginte tătărească. Aşezarea, atestată documentar de peste 400 de ani, se numea pe vremuri Zaclău şi a fost locuită vremelnic de o comunitate de tătari ce păstraseră o tradiţie a triburilor mongole, care îşi sărbătoreau caii prin curse organizate în prima zi a anului.

Conform preotului Andrei Silviu Oltean, cu timpul, creştinii din Zaclău au adoptat şi tradiţiile păgâne şi aşa se explică apariţia ineditei sărbători „Boboteaza Cailor”. După oficierea Sfintei Liturghii şi sfinţirea Apei Mari în biserica satului şi salvarea Sfintei Cruci aruncate în apele Dunării, caii au fost adunaţi pe un imaş de pe malul Dunării, unde preotul i-a sfinţit cu Agheasma Mare, după care a avut loc tradiţionala cursă de galop, în care bărbaţii din I.C. Brătianu se întrec pentru a câştiga respectul comunităţii, dar şi pentru premiile în bani ce sunt oferite de primărie.

Cele mai citite

Octombrie începe cu vreme rece și ploi abundente, urmată de o încălzire ușoară, conform prognozei ANM

Luna octombrie aduce un debut cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite și precipitații abundente în mai multe regiuni, potrivit prognozei publicate vineri de...

Peste 1.000 de alerte privind riscurile produselor cosmetice mari, emise de Comisia Europeană în 2024

În 2024, Comisia Europeană a emis peste 1.000 de alerte legate de riscurile asociate produselor cosmetice de la branduri internaționale renumite, precum Dove, Nivea,...

Restanțe de 700 milioane de lei amenință programul Start-Up Nation 2022, antreprenorii sub presiunea băncilor

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) ar putea înregistra restanțe de plată de până la 700 de milioane de lei până la sfârșitul acestui...
Ultima oră
Pe aceeași temă