19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportVIDEO. Răzvan Cuc, mustrat în ședința de Guvern de premierul Tudose, pe...

VIDEO. Răzvan Cuc, mustrat în ședința de Guvern de premierul Tudose, pe tema situației din TAROM și a controalelor de pe șantierele autostrăzilor: Vom avea o discuție personală!

Premierul Mihai Tudose i-a cerut, vineri, în ședința de Guvern, explicații ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să dea explicaţii legate de situaţia de la TAROM, scrie Mediafax.

„Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit cu patru luni mandatul celui de la TAROM şi mi-aţi spus că vă asumaţi şi că aveţi încredere în el. Înţeleg că aveţi încredere în el (n.r. directorul companiei TAROM) şi vă asumaţi ce e acolo? 104 milioane pierdere pe șase luni?”, l-a întrebat premierul Mihai Tudose pe Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc a intervenit, dând clarificări: „La TAROM sunt pierderile pe care le-aţi amintit, dar la TAROM au operat cu două aeronave în minus şi în urma unei decizii comerciale anumite rute comerciale au fost anulate şi acum se reiau. Au avut şi probleme tehnice şi au redus numărul de aeronave, s-a lansat procedura de achiziţie pentru trei aeronave de lung curier pentru a preîntâmpina pierderile. Vor urma şi evaluări ale personalului şi disponibilizările care se impun”, a spus ministrul, însă explicația nu l-a mulțumit pe Tudose.

Șeful Executivului l-a mustrat pe Răzvan Cuc că nu a făcut o analiză. „Daţi-mi voie să nu vă cred. Nu mai am pic de încredere. După ce avem pierdere, după ce luăm avioane, ultimul punct este să facem analiza? Păi era primul punct. Vom avea o discuţie şi personală. Că el (directorul TAROM) şi-a luat leafa în fiecare lună şi noi toţi plătim 104 milioane piederea de la TAROM”, a declarat premierul.

Totodată, Tudose i-a cerut explicații lui Răzvan Cuc și pe tema autostrăzilor.

Premierul Mihai Tudose i-a reproşat ministrului Transporturilor că oamenii pe care i-a trimis să verifice lucrările pe diferite tronsoane de autostrăzi nu s-au deplasat în teren.

„Ştiţi că cei desemnaţi în urmă cu două luni să meargă pe diverse tronsoane de autostrăzi nu a fost niciunul?! Dumneavoastră aţi fost, dar nu pe toate…”, a spus premierul Mihai Tudose.

În replică, Răzvan Cuc i-a transmis că reprezentanții CNAIR l-au informat că au fost trimiși reprezentanți. 

„V-a informat prost. Am verificat acolo, dar nu a fost nimeni nicăieri niciodată. Înţeleg că e cald….”, a adăugat Tudose.

În luna iulie, în urma unei vizite la ministerul Transporturilor, premierul Mihai Tudose l-a felicitat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru modul în care a acţionat să deblocheze proiecte de 9 miliarde de lei.  

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă