17.6 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialIncident la metrou, în zona Brâncoveanu

Incident la metrou, în zona Brâncoveanu

O garnitură de metrou s-a defectat, luni după-amiază, în staţia Eroii Revoluţiei, călătorii aflaţi în trenul următor pe direcţia IMGB – Pipera fiind obligaţi să aştepte peste o jumătate de oră pentru a ajunge în staţie, informează Mediafax.

Incidentul a fost cauzat de un tren care s-a defectat chiar în staţia Eroii Revoluţiei. Călătorii care se aflau în trenul următor, pe acelaşi sens de mers, au fost anunţaţi iniţial că trenul în care se află va staţiona în tunel pentru 30 de secunde. După câteva minute, li s-a comunicat că staţionarea se prelungeşte cu alte 30 de secunde, pentru ca după alte câteva minute bune să fie anunţaţi de reprezentanţii firmei care asigură paza trenurilor că există o problemă tehnică la garnitura de metrou din faţa lor.

După estimările martorilor, trenul a rămas blocat în tunel pentru mai bine de 30 de minute, timp în care acesta a fost cuplat cu cel defect, din faţă, pe care l-a împins pe linie pentru a putea să ajungă în staţie şi să debarce pasagerii.

„A fost un incident care a durat cam 15 minute. Nimeni nu a fost scos din tunel, nimeni nu a fost în vreun pericol”, a declarat directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Acesta a precizat că traficul metroului nu a fost deloc perturbat. Ulterior, acesta a admis existenţa unei probleme în trafic.

Martorii incidentului susţin că au fost anunţaţi că defecţiunea garniturii de la Eroii Revoluţiei va face ca, în următoarea perioadă, trenurile să circule în zonă pe un singur fir, atât către staţia Pipera cât şi către IMGB.

Directorul Metrorex nu a putut fi contactat pentru a confirma sau infirma această informaţie.

Cele mai citite

Idei creative de a amenaja un living modern

Unele livinguri arată impecabil în fotografii, însă par să uite că, la un moment dat, cineva chiar locuiește acolo. Un living modern are o...

Războiul din Iran a costat SUA 37,5 miliarde de dolari. Trump cere alte 67 de miliarde

Războiul din Iran a costat până acum Statele Unite aproximativ 37,5 miliarde de dolari, potrivit unei estimări prezentate de secretarul american al Apărării, Pete...

Trump avertizează că SUA ar putea lovi din nou Iranul: „Nu am terminat încă”

Donald Trump a declarat marți că Statele Unite nu și-au încheiat operațiunile împotriva Iranului și a indicat complexul nuclear subteran de la Muntele Pickaxe,...
Ultima oră
Pe aceeași temă