16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAndrea Bauer, ofertată de RFV Mureş Energy

Andrea Bauer, ofertată de RFV Mureş Energy

Fostul manager al SC Energomur SA, Andrea Bauer, rămâne la comanda termoficării din Târgu-Mureş. Asta în ciuda faptului că Bauer şi-a dat demisia din postul de manager al SC Energomur SA, iar preavizul său expiră cu data de 1 ianuarie 2011. Andrea Bauer are toate şansele să facă parte din echipa de conducere la vârf a societăţii RFV Mureş Energy SA, care a preluat cea mai mare parte a sistemului de termoficare de la Târgu-Mureş. Managerul general al RFV, Gabor Dacz, a declarat ieri că în total circa 30 de persoane de la Energomur ar putea fi preluate de compania sa şi a recunoscut că i-a avansat o ofertă în acest sens şi managerului demisionar de la SC Energomur SA, compania aflată la un pas de declanşarea procedurilor falimentului în condiţiile în care a rămas fără obiectul muncii şi are de recuperat sume importante de la terţi, dar şi de plătit datorii uriaşe.

Mai multe oferte

“Am făcut mai multe oferte unor persoane din managementul Energomur, printre care şi doamna Bauer. Până acum au fost preluate 12 persoane”, a declarat Gabor Dacz, care a precizat că a luat decizia de a coopta în echipa RFV angajaţi ai Energomur, deoarece “ei cunosc cel mai bine problemele sistemului” care urmează să fie exploatat de RFV.
Posibila includere a lui Andrea Bauer în echipa de la RFV este cu atât mai surprinzătoare cu cât aceasta a fost practic forţată să demisioneze de la cârma Energomur de presiunile făcute de viceprimarul Claudiu Maior (PD-L). Mai mult, Maior a susţinut că târgumureşenii au rămas în mod repetat fără apă caldă sau încălzire tocmai ca urmare a acestui management defectuos, dar nu a luat niciodată în considerare faptul că printre datornicii faţă de Energomur se află şi societăţile sau instituţiile subordonate CL Târgu-Mureş.

Cele mai citite

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă