30.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăInternaționalCu Bruce Willis şi cu sufletul la gură

Cu Bruce Willis şi cu sufletul la gură

Nu, nu este filmul lui Sergiu Nicolaescu şi aţi văzut că în original îi zice cu totul altfel. Bruce Willis este mare şi tare, are o maşinuţă trăsnet, vintage, un Ford, o pălărie foarte trendy şi, bineînţeles, o sticlă de băuturică.

Totul începe misterios, cu o femeie care se roagă cu disperare în spanioleşte. Nu e de mirare, pentru că povestea se desfăşoară undeva la graniţa dintre Statele Unite şi Mexic, unde într-o vitrină, în loc de o marfă apetisantă, stă un sicriu pus pe verticală, cu mortul aferent, dichisit pentru ultimul drum. Ce-i drept că până şi gangsterii arătau mai bine prin anii ’30. Mai domni. Până ce începeau răfuielile, din pricina traficului ilegal cu alcool. Căci, să nu uităm, în America a existat şi Prohibiţia! Prostituatele de prin bordeluri sunt frumuşele, elegante, cu condiţia să nu deschidă gura, pentru că au o voce mai caraghioasă decât tipa din „Cântând în ploaie”.

Marea găselniţă sunt scenele virate în roşu, care dau patină acestei pelicule relativ recente. Sigur că atmosfera nu e la fel de tensionată ca în scenariile înnobilate de prezenţa lui Edward G. Robinson, românul nostru oscarizat, dar nici nu se poate spune că ar fi total neizbutit. Important este felul în care regizorul Walter Hill a reuşit să dozeze conflictul, cât să te ţină cu sufletul la gură până la sfârşit.

SUPRAVIEŢUITORUL
SUA, 1996, 1h 36min.
LAST MAN STANDING
Regia: Walter Hill. Cu: Bruce Willis, Cristopher Walker,
Bruce Dern, Karina Lombard.
Distribuit de PRO VIDEO. Preţ: 34,90 lei.

Cele mai citite

Luptă pentru un internațional român! Măldărășanu confirmă interesul din Superliga

Kevin Ciubotaru este unul dintre cei mai căutați jucători rămași fără echipă după colapsul lui Hermannstadt.Situația dificilă prin care trece Hermannstadt a transformat mai...

Incendiile scapă de sub control în Grecia. Expert: „Ne confruntăm cu una dintre cele mai grave crize”

În timp ce Grecia se confruntă cu o succesiune de incendii de vegetație de amploare, Theodore Giannaros, meteorolog principal specializat în incendii de vegetație...

Cuba își restabilește treptat alimentarea cu energie electrică după cea mai recentă pană de curent la nivel național

Cuba a început luni să restabilească treptat alimentarea cu energie electrică, după ce a fost afectată de o nouă pană de curent la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă