20.5 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialAeroport evaluat de agricultorul Banc

Aeroport evaluat de agricultorul Banc

Pentru prima dată în istoria Consiliului Judeţean, aleşii maramureşeni s-au răzvrătit împotriva unui ordin de ministru şi au refuzat să-l pună în aplicare, pe care îl consideră “o aberaţie care frizează bunul simţ”. Totuşi, răzmeriţa nu va produce efecte, pentru că respectiva hotărâre nu a fost respinsă, ci retrasă de pe ordinea de zi, cu recomandarea să fie pusă în practică de alţii. Ordinul care a încins spiritele, semnat de ministrul Transporturilor Anca Boagiu, se referă la plata comisiei de evaluare a aeroportului.

Încurcături financiare

Conform acestuia, mai multe persoane sunt plătite cu 50% din salariul brut al directorului general al aeroportului respectiv. În Maramureş, membrii comisiei vor primi pe luna noiembrie 68.000 lei, însă pentru a putea face plata, conducerea Aeroportului Baia Mare a cerut consilierilor să îi aprobe să ia banii din bugetul destinat pentru “Bunuri si servicii”. Pentru că în comisia de evaluare au fost mai multe persoane despre care consilierii contestatari au spus că “n-au făcut nimic şi n-au nici o treabă cu aeroportul, luând banii doar pentru că aşa scrie în legea dată de ministru”, proiectul nu a fost votat.

În Maramures, conform specificaţiilor din ordin, din comisie au facut parte şefii serviciilor din subordinea ministerelor Agriculturii, Administraţiei şi Internelor, Finanţelor Publice, Sănătăţii etc. Consilierul Gabriel Zetea (PSD) a criticat solicitarea, pe care a calificat-o drept „nesimţită”. “Comisia de evaluare a Aeroportului Baia Mare, care este compusă din 9 membri, este plătită cu 50% din indemnizaţia directorului general. Este o sumă foarte mare pe care ar trebui s-o plătim noi, din bugetul judeţului. De ce ar trebui directorul de la Agricultură, Ioan Banc, să evalueze avioanele sau pista de pe aeroport. E calificat în acest sens? Un astfel de proiect, indiferent că este sau nu este pe lege, trebuie respins. Să-i platească ministrul Transporturilor, din buzunarul lui”, a menţionat Zetea.

Şi consilierii liberali, majoritari în CJ Maramureş, au considerat că e o cerere “absurdă” şi, prin Marinel Kovacs, au menţionat că decizia plăţii este de competenţa Consiliului de Administraţie al aeroportului. „Pe noi nu ne mai implica acest lucru cu nimic. Sigur că este absurd, dar pe noi nu ne mai implică acest lucru. Le-am votat bugetul la începutul anului, decizia aceasta nu trebuie să ne-o asumăm”, a spus Kovacs. Până la urmă, consilierii au scos proiectul de pe ordinea de zi, fără să-l voteze, pentru că preşedintele CJ Maramureş, Mircea Man (PDL), a explicat că „respingându-l, Consiliului de Administraţie al aeroportului ar fi în imposibilitatea să decidă plata comisiei”. Aşadar, comisia de evaluare va fi plătită, indiferent de aportul membrilor, din bugetul Aeroportului Baia Mare, mare parte din el constituit din “cotizaţia anuală” a bugetului public al Maramureşului.

Cele mai citite

Se pregătește campania pentru alegerile prezidențiale din România. Ciolacu îl ironizează pe Ciucă pe motiv că scrie cărți

Bunele relații dintre Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, în calitate de șefi ai celor două partide aliate la guvernare, PNL și PSD, se apropie...

Candidatul PSD la Primăria Giurgiu, traseistul Nicolae Barbu, este și un stripper talentat

Fostul primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, între 2012 și 2020, mai vrea un nou mandat din partea PSD, dar ceea ce se știe mai...

Cele mai căutate servicii pentru nunta ta in 2024

Planifici nunta perfectă? Fiecare detaliu contează... O nuntă de vis nu se organizează singură, ai nevoie de servicii speciale care să aducă în realitate...
Ultima oră
Pe aceeași temă