31.7 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialSmaranda Enache vrea Primăria Târgu-Mureş

Smaranda Enache vrea Primăria Târgu-Mureş

După ce în urmă cu aproape o lună actualul primar al municipiului Târgu-Mureş Dorin Florea (PD-L) a anunţat că este interesat să candideze pentru un al patrulea mandat în fruntea oraşului, la sfârşitul săptămânii trecute un al doilea posibil candidat a ieşit la încălzire. Este vorba de Smaranda Enache, copreşedinte al Ligii Pro Europa de la Târgu-Mureş, care l-a criticat vehement în ultimii ani pe edilul târgumureşean. „Sunt târgumureşeancă şi simt o datorie faţă de acest oraş. Aş dori să devină un oraş puternic, un oraş prosper, să devină un oraş cultural, să devină un oraş civic. Aş dori ca Primăria să se deschidă în faţa cetăţenilor, a grupurilor civice”, a declarat Smaranda Enache, care, deşi a fost membră a mai multor formaţiuni politice, a anunţat că va candida din postura de independent pentru fotoliul de primar al municipiului Târgu-Mureş.

Co-preşedintele Ligii Pro Europa s-a declarat convinsă că anul 2012 o va transforma în prima femeie primar al municipiului Târgu-Mureş şi a anunţat deja care vor fi primele trei lucruri pe care le va face în noua sa calitate de edil. Astfel, Enache îşi propune să informeze populaţia despre modul cum sunt atribuite contractele şi despre modul de utilizare a banilor publici.

Cine sunt ceilalţi competitori

Printre posibilii candidaţi la fotoliul de primar al municipiului Târgu-Mureş se mai numără Laszlo Borbely din partea UDMR, dar şi Istvan Benedek, care ar putea candida la rândul să ca independent. PSD a anunţat de asemenea că va avea candidat propriu pentru această funcţie, la fel cum PC vrea să îl trimită în competiţie pe doctorul Silviu Morariu.

Cele mai citite

Avertisment de la Poliția Română: SMS-uri false cu amenzi rutiere pentru a fura bani și date personale

Poliția Română atrage atenția asupra unei noi campanii de înșelătorii online, în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge șoferii...

Trump afirmă că renunță la noi atacuri asupra Iranului și vorbește despre un posibil acord de pace

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că nu va autoriza noi atacuri asupra Iranului, după ce, potrivit afirmațiilor sale, aliații din Orientul Mijlociu au...

Ucraina participă în premieră la misiunile UE de stingere a incendiilor. Zeci de pompieri, trimiși în Franța

Ucraina participă pentru prima dată la intervențiile organizate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.Un contingent format din 70 de pompieri a plecat...
Ultima oră
Pe aceeași temă