Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că demisia sau autosuspendarea din PDL a Monicăi Iacob Ridzi ar fi scutit partidul de o situaţie delicată şi nu l-ar fi plasat alături de PSD şi de oameni precum Adrian Năstase, transmite corespondentul Mediafax.
Preda a spus că situaţia fostului ministru al Tineretului a dus PDL într-o zonă delicată, plasându-l alături de PSD şi de social-democraţii asupra cărora există mari suspiciuni de corupţie.
Preda a subliniat că demisia Monicăi Iacob Ridzi ori autosuspendarea ar fi fost decizii bune care ar fi scutit PDL de multe probleme.
„Am fost primul care a spus despre Ridzi şi mi-am tras destule critici de la colegii de partid şi nu numai. E o situaţie care duce PDL într-o zonă în care eu personal n-aş fi crezut vreodată să fim duşi. Am luptat alături de Traian Băsescu pentru această eliminare a corupţiei generalizate, mai ales la nivel înalt. Eu eram plecat din ţară când s-a votat, nu vreau să discut votul, dar această decizie a făcut foarte mare rău PDL. Nu poţi să discuţi în partid că ai prejudicii de imagine de ce spun Cristi Preda, Monica Macovei, Cezar Preda şi să treci sub tăcere o decizie care îngroapă partidul în zona Năstase şi a celorlalţi lideri PSD atât de mult ascunşi de Parlament înainte de a fi deferiţi justiţiei. Suntem şi noi acolo cu ei, asta a făcut acest caz”, a declarat Cezar Preda.
Totodată, el şi-a exprimat speranţa că partidul din care face parte va ieşi curând din zona în care a fost dus de cazul Monica Iacob Ridzi, el apreciind că PDL are capacitatea să rezolve această problemă în ianuarie, în şedinţa Biroului Permanent.
„Sper ca din ianuarie analiza partidului să fie foarte obiectivă şi indiferent de loby-ul făcut de unul sau altul să se ia o decizie bună. Lucrurile se pot realiza mereu bine dacă-ţi asumi personal responsabilitatea. Noi ne-am obişnuit ca niciun om politic să nu-şi salveze partidul. Nici în aceste cazuri nu au responsabilitatea politică să facă singuri pasul înapoi pentru a nu pune partidul în situaţie dificilă. Dacă Ridzi şi-ar fi dat demisia sau s-ar fi autospuspendat era o chestiune care rezolva în parte mare problema. A reuşit să obţină acest vot care o scuteşte de extinderea cercetării şi acum partidul va suporta consecinţele, vom vedea cum va ieşi din asta. Cred că partidul are capacitatea să rezolve problema în ianuarie, în şedinţa Biroului Permanent”, a mai spus deputatul de Buzău.
Plenul Camerei a respins, marţi, cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul Ridzi, cu 110 voturi „împotrivă”, 109 voturi „pentru” şi trei abţineri, precum şi cererea de extindere a cercetării penale, cu 109 voturi „împotrivă”, 99 voturi „pentru” şi 14 abţineri.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei propune, într-o postare pe blog, ca votul în cazul Monicăi Iacob Ridzi să fie reluat de plenul Camerei Deputaţilor, dacă este posibil, apreciind totodată că aceasta ar trebui exclusă din partid, iar cei vinovaţi de blocarea anchetei Direcţiei Naţionale Anticorupţie să fie sancţionaţi.
Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, pentru cotidianul „Gândul”, că poate fi „o soluţie bună” pentru partid ca Monica Iacob-Ridzi să demisioneze, punând capăt speculaţiilor care se fac pe seama dosarului în care este implicată şi comparaţiilor cu cazul Năstase.