Alegătorii din Belarus au început duminică dimineaţă să voteze pentru alegerile prezidenţiale, înaintea cărora Aleksandr Lukaşenko este considerat principal favorit, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Circa şapte milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne între orele 8.00 (6.00 GMT) şi 20.00 (18.00 GMT), pentru a vota în favoarea unuia dintre cei zece candidaţi înscrişi în cursa electorală.
Lukaşenko, pe care fostul preşedinte american George W. Bush l-a calificat drept „ultimul dictator din Europa”, candidează pentru un al patrulea mandat la conducerea ţării.
În ultimele zile ale campaniei electorale, opoziţia a denunţat falsificarea masivă a buletinelor de vot ale alegătorilor care au votat anticipat şi al căror procent ar putea ajunge la 30 la sută.
La scrutinul anterior, desfăşurat în 2006, Lukaşenko a obţinut 83 la sută din voturi, în urma unor alegeri marcate de numeroase nereguli.