Locuitorii autonomiei găgăuze din sudul R. Moldova sunt chemaţi duminică la urne pentru a-şi alege guvernatorul (başcanul), relatează agenţia DECA-Press, potrivit NewsIn.
Trei candidaţi se află în cursa electorală pentru scrutinul de duminică: Nicolae Dudoglo (candidat independent), primar al oraşului Comrat; Mihai Formuzal (candidat independent), actualul guvernator, şi Irina Vlah, din partea PCRM.
Alegătorii din Găgăuzia îi vor acorda mandat viitorului başcan pentru următorii patru ani.
Potrivit legislaţiei, alegerea guvernatorului autonomiei găgăuze se consideră nevalabilă dacă la primul tur de scrutin au participat mai puţin de jumătate dintre alegători, iar la al doilea tur mai puţin de o treime dintre votanţi. Se consideră ales candidatul care a obţinut mai mult de jumătate din voturile alegătorilor care şi-au exprimat opţiunea de vot.
Autonomia găgăuza, cu statut juridic special în cadrul R. Moldova, a fost legiferată de Parlamentul de la Chişinău la 23 decembrie 1994. În R. Moldova, potrivit datelor oficiale, locuiesc aproximativ 156.000 de găgăuzi.
Şi în Transnistria vor avea loc alegeri. Locuitorii regiunii separatiste transnistrene au început să voteze anticipat marţi pentru scrutinul parlamentar care va avea loc duminică în Transnistria, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale de la Tiraspol, Piotr Denisenco, relatează Publika TV. Denisenco a precizat că vor putea vota anticipat persoanele care, din motive obiective, nu vor avea posibilitate să se prezinte la urne duminică.
Tipografia din Tiraspol a tipărit deja cele 400.000 de buletine de vot pentru alegătorii de pe malul stâng al Nistrului care îşi vor exprima opţiunea pentru alegerea reprezentanţilor în Sovietul Suprem.
Numele candidaţilor sunt indicate în buletinele de vot în ordine alfabetică. De asemenea, începând de marţi în circumcripţii au fost afişate materiale de informare – biografiile candidaţilor şi tezele principale ale programelor electorale.
Alegerile parlamentare din regiunea transnistreană au loc în circumscripţii uninominale, deşi, pentru prima dată, în buletine va fi indicată şi aparteneţa partinică a candidaţilor la fotoliile de deputaţi. Partidul Оbnovlenie (Reînnoirii), care a deţinut majoritatea în Sovietul Suprem, susţine însă 30 de candidaţi dintre cei 123.
Ultimele alegeri legislative din Transnistria au avut loc în decembrie 2005 şi au provocat o surpriză. Alegătorii nu au mai susţinut masiv partidele pro-Smirnov, ci au susţinut Partidul Оbnovlenie (Reînnoirii), dând un surprinzător câştig de cauză opoziţiei.