35.3 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecial"Comunismul, o idee bună!", spun aproape jumătate dintre români

„Comunismul, o idee bună!”, spun aproape jumătate dintre români

Un procent de 44 la sută din respondenţii unui sondaj efectuat de compania de cercetare de piaţă CSOP la nivel naţional au indicat că doctrina comunistă a fost una bună, dar prost aplicată în România.

De asemenea, unul din opt respondenţi au apreciat comunismul ca o idee şi bună, şi bine aplicată.

Doar 30 la sută dintre cei care au răspuns sondajului s-au arătat împotriva comunismului.

Potrivit companiei citate, aceste rezultate „confirmă tendinţa de a percepe pozitiv perioada comunistă”, fiind similare cu cele dintr-un sondaj CSOP publicat în august.

Senzaţia unei îngăduinţe faţă de comunism este redată şi de răspunsul la întrebarea dacă instalarea regimului autoritar în România după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost un lucru pozitiv. 38 la sută dinspre respondenţi au spus „Da”, în timp ce un procent indentic au răspuns „Nu”.

În ceea ce priveşte subiectul represiunii comuniste, doar 10 la sută dintre participanţii la studiu au spus că au avut de suferit de pe urma politicii regimului. Aceştia au invocat lipsurile materiale, limitarea libertăţii de exprimare şi discriminarea profesională pe criterii sociale şi politice.

Principalele instituţii represive identificate sunt Securitatea, Miliţia şi Partidul Comunist Român.

Cât despre îndreptarea nedreptăţilor comise de către autorităţile comuniste, respondenţii s-au arătat mai degrabă indiferenţi.

Astfel, 52 la sută au spus că accesul la dosarele Securităţii nu este important, în timp ce 37 la sută cred contrariul.

Tot 52 la sută au menţionat că aplicarea Legii lustraţiei – prin care foştii oficiali comunişti să nu mai aibă voie să acceadă în funcţii publice – nu este de interes. Doar 31 la sută vor această lege.

Totuşi, când vine vorba de despăgubirile pentru victimile regimului comunist, 48 la sută dintre respondenţi au spus că aceastea sunt o idee bună, în timp ce 27 la sută au susţinut contrariul.

„Se poate concluziona că românii au în bună măsură o poziţie ambivalentă faţă de perioada comunistă şi ceea ce a însemnat aceasta: deşi cei mai mulţi dintre români cred că a existat o formă de represiune, că liderii regimului au beneficiat de privilegii, că victimele regimului comunist ar trebui să fie despăgubite, cei mai mulţi dintre ei consideră că venirea la putere a regimului comunist a fost un lucru pozitiv, comunismul a reprezentat o idee bună, iar problema dosarelor şi a lustraţiei nu au sprijin majoritar”, concluzionează reprezentanţii CSOP.

La realizarea acestui studiu a contribuit şi Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Eşantionul sondajului a fost unul naţional reprezentativ pentru populaţia în vârstă de 15 ani şi peste. Au fost intervievate, aleatoriu, 1.123 persoane.

Eroarea de reprezentativitate este de 2,9 la sută.

Interviurile au fost realizate pe bază de chestionar standardizat, faţă în faţă, la domiciliul persoanelor intervievate. Datele au fost culese în perioada 22 octombrie – 1 noiembrie 2010.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Escrocheria „văduvelor negre” se extinde în Rusia. Femeile se căsătoresc cu soldați înainte de plecarea acestora pe front pentru a încasa despăgubiri

O schemă de fraudă cunoscută sub numele de „văduva neagră” ia amploare în Rusia, potrivit autorităților și presei de stat.În centrul fraudei se află...

Primul spital veterinar social din România, deschis în Dâmbovița: peste 5.000 de animale vor primi anual tratament

Noul spital veterinar social promite acces la servicii medicale la costuri reduse sau gratuite pentru mii de animale aflate în nevoiePrimul Spital Veterinar Social...

CNAIR avertizează asupra unui site care percepe taxe cu până la 90 de euro mai mari

CNAIR precizează că portalul „evignet24.eu”, operat de compania Enternova Kft., nu figurează printre distribuitorii autorizați ai rovinieteiCompania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)...
Ultima oră
Pe aceeași temă