Printr-un contract pe care conducerea SCJU l-a semnat cu o firmă privată de pompe funebre, unitatea va avea, începând de anul viitor, un serviciu de prosectură ultramodern, dotat cu aparatură şi utilaje de ultimă generaţie.
Pentru a pune mâna pe cât mai mulţi clienţi, firmele de pompe funebre au venit în ultima vreme cu tot felul de oferte pentru constănţeni. Unii le oferă posibilitatea oamenilor să-şi poată achiziţiona încă din timpul vieţii cele necesare la o înmormântare, asta, în timp ce alţii au recurs la alte metode de atragere a clientelei. În contul sumei de 500.000 de euro, una dintre firmele private a semnat un contract pe 15 ani cu spitalul, prin care reabilitează şi modernizează în întregime prosectura unităţii sanitare. Având în vedere faptul că spitalul este una dintre sursele permanente de produs… morţi, respectiva firmă se va apuca deja de treabă, lucrările urmând a fi finalizate la finele lunii martie.
Deocamdată s-a finalizat doar procedura de concesiune de lucrări pentru Prosectura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. „Suntem în curs de negociere a contractului. Investiţia lor înseamnă reabilitarea completă cu camere frigorifice noi, mese, sisteme de epurare a aerului, instrumentar, lămpi, cântar pentru organe, truse de necropsie, îmbălsămare şi chiar o zonă de prelucrare a deşeurilor”, a precizat managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână. Şi pentru ca rudele să nu mai aştepte pe holuri ca pe vremuri, aici va exista şi o sală de aşteptare, unde fiecare va putea aştepta până ce se face necropsia decedatului.
Magazin de prezentare pentru Viaţa de apoi…
„Cred că vom avea cea mai modernă prosectură din ţară”, a mai spus dr. Căpăţână. Ca urmare a acestei investiţii, firma de pompe funebre va avea dreptul de a opera serviciile de pompe funebre (cosmetizare, coşciug etc.), însă nu este obligatoriu pentru aparţinători să apeleze la ei, oamenii pot duce unde vor. Şi pentru ca afacerea să meargă cât mai bine, spitalul va avea inclusiv magazin de prezentare, aşa cum există de altfel în toate ţările civilizate.
Angajaţii vor avea aer condiţionat
Aceste modificări sunt foarte bine primite de angajaţii serviciului de prosectură. „Vom avea şi noi aer condiţionat. Vara nu puteam intra la necropsie din cauza mirosului şi a împuţiciunii”, a declarat Carlo Manuchian, asistent. El a mai spus că mereu sunt expuşi infecţiilor şi bolilor şi că nu au avut niciodată condiţii corespunzătoare desfăşurării unui act medical de calitate.