Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat sâmbătă la Palatul Parlamentului, în cadrul conferinţei pe tema integrităţii partidelor politice, că la acest moment singurul obstacol în refacerea Alianţei D.A. este liderul PNL, Crin Antonescu, potrivit Agerpres.
Sulfina Barbu consideră că refacerea Alianţei D.A. este „iminentă şi reprezintă doar o problemă de timp”.
„Am fost unul dintre primii lideri PDL care au spus că refacerea Alianţei D.A. este o problemă de timp, bazându-mă şi pe discuţiile avute în teritoriu. Este clar că sunt multe puncte comune. Sunt mai multe puncte care ne apropie decât puncte care ne despart. Problema este cum va înţelege şi liderul PNL la nivel naţional că acest lucru este iminent (n.r – refacerea Alianţei D.A.)”, a declarat Sulfina Barbu.