25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSportFuncţia de inspector guvernamental va fi desfiinţată

Funcţia de inspector guvernamental va fi desfiinţată

Funcţia de inspector guvernamental va fi scoasă din categoria înalţilor funcţionari publici, iar cei care ocupă aceste funcţii vor fi transferaţi într-un corp de rezervă, din care ar putea fi trecuţi şi în funcţii de execuţie, potrivit propunerilor de modificare a Statutului funcţionarilor publici, informează Mediafax.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a supus, joi, dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Potrivit proiectului de act normativ, după intrarea în vigoare a modificărilor la Statutul funcţionarilor publici va fi abrogat articolul 12 litera f, care prevede că în categoria înalţilor funcţionari publici intră şi inspectorii guvernamentali.

Angajaţii care ocupă funcţii de inspector guvernamental vor fi transferaţi într-un corp de rezervă gestionat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, format din persoanele care au fost eliberate din funcţia publică din motive neimputabile lor.

Proiectul de lege prevede că funcţionarii publici din corpul de rezervă care au ocupat anterior funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici sau de conducere pot fi redistribuiţi pe funcţii publice de conducere de acelaşi nivel sau de nivel inferior vacante ori pe funcţii publice de execuţie vacante.

Redistribuirea pe funcţii publice de execuţie vacante sau temporar vacante a funcţionarilor publici din corpul de rezervă va fi făcută de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective, ANFP va organiza, în colaborare cu autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică, o testare profesională pentru selectarea funcţionarului public care urmează să fie redistribuit, se arată în proiectul de lege.

Funcţionarii publici nu pot face parte din structurile de conducere ale partidelor sau formaţiunilor politice.

Totodată, potrivit proiectului, funcţionarii publici pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.
Proiectul reglementează descentralizarea către autorităţile şi instituţiile publice a unor competenţe care revin Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Printre acestea se numără elaborarea şi aprobarea planului de ocupare a funcţiilor publice, organizarea şi desfăşurarea concursurilor de recrutare pentru anumite categorii de funcţii publice, avizarea organizării acestor concursuri, reducerea numărului de avize şi simplificarea procedurilor administrative.

În ceea ce priveşte condiţiile necesare ocupării funcţiilor publice, este propusă reducerea condiţiilor de vechime minimă pentru ocuparea funcţiilor de execuţie. Spre exemplu, pentru ocuparea unei funcţii publice de clasa I se propune o vechime minimă de un an.
Prin modificările aduse Statutului funcţionarilor publici au fost instituite unele măsuri care să protejeze interesele autorităţii sau instituţiei publice, dar şi ale funcţionarului public, care trebuie să răspundă penal pentru infracţiunile comise în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă.

În expunerea de motive a proiectului se arată că funcţionarul public trimis în judecată trebuie suspendat din funcţie de către superiorul său, iar în cazul începerii urmăririi penale, acesta poate fi mutat în cadrul altui compartiment sau altei structuri, fără personalitate juridică, a autorităţii ori instituţiei publice, numai dacă se constată că funcţionarul în cauză poate influenţa cercetarea. În cazul în care instanţa dispune achitarea sau încetarea procesului, funcţionarul îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

Metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici va fi aprobată în 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prin hotărâre a Guvernului. Totodată, standardele ocupaţionale în sistemul funcţiei publice vor trebui aprobate la un an de la data intrării în vigoare a actului normativ.

Cele mai citite

România, tot mai dependentă de importuri: Peste 25% din legume și 40% din fructe aduse din străinătate

Peste un sfert din legumele consumate în România și 40% din fructe provin din import, conform unei analize realizate de Ziarul Financiar, pe baza...

România, tot mai aproape de eliminarea vizelor pentru SUA: rata de respingere a cererilor de viză scade sub 3%

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat recent că România a atins un prag esențial pentru admiterea în programul Visa Waiver al Statelor Unite, subliniind că...

Primarul democrat din New York, Eric Adams, a fost acuzat de corupție

Primarul din New York, Eric Adams, implicat într-o serie de scandaluri, a fost acuzat joi de fraudă electronică, solicitarea de donații ilegale din partea...
Ultima oră
Pe aceeași temă