27.7 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialÎn intimitatea lui Brâncuşi

În intimitatea lui Brâncuşi

Zeci de obiecte personale ale sculptorului ro­-mân şi şase lucrări vor fi licitate astăzi, la Paris.

O colecţie impresionantă de piese şi obiecte personale pe care Constantin Brâncuşi le-a lăsat-o legatarilor săi „universali”, artiştii Nicoleta Dumitrescu şi Alexandru Istrati, va fi scoasă astăzi la licitaţie de casa specializată din Paris „Artcurial”. Potrivit site-ului organizatorilor, cele şase opere de artă şi obiectele personale sunt estimate la o valoare de 1,5-2 milioane euro. Numai lucrarea „Sărutul (Coloană)” din 1935, realizată în piatră şi gips, este estimată la 800.000-1.200.000 de euro, fiind cea mai valoroasă piesă din colecţie. Vor mai fi licitate 20 de piese de mobilier şi obiecte lucrate sau transformate de Brâncuşi pentru uzul zilnic.

Piesele au fost expuse timp de trei zile şi printre acestea mai sunt o pipă (5.000 euro), o sobă, oale, un alambic, valiza cu care a venit sculptorul din ţară (3.000 euro), andrele, o cădelniţă, dopuri de plută şi unul din cele mai scumpe obiecte: cutia poştală din metal, gravată cu numele celor trei artişti (7.000 euro).

În 1947, Brâncuşi i-a primit pe soţii Istrati în locuinţa sa din Impasse Ronsin şi i-a ajutat să se instaleze într-un atelier, dăruindu-le piese de mobilier şi obiecte de care aveau nevoie în viaţa de zi cu zi.  

 

 

 

Cele mai citite

5 exerciții pentru creșterea flexibilității în arte marțiale

Flexibilitatea este una dintre cele mai importante calități fizice în artele marțiale. Indiferent dacă practici karate, kickboxing, taekwondo, MMA sau Jiu Jitsu, mobilitatea articulațiilor...

VIDEO. Arabia Saudită, Turcia și Pakistanul semnează un pact de apărare

Arabia Saudită, Turcia și Pakistanul au semnat vineri un acord comun de apărare, pe fondul violențelor din regiune provocate de atacurile rebelilor houthi și...

Șomajul din Franța a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape șase ani

Franța se confruntă cu o nouă creștere a șomajului. Numărul persoanelor fără loc de muncă, care caută activ un job, a ajuns la 2,7...
Ultima oră
Pe aceeași temă