0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO Lupii Negri s-au întors, după șase luni, din Afganistan. Soldații români...

FOTO Lupii Negri s-au întors, după șase luni, din Afganistan. Soldații români au asigurat securitatea la Kandahar

Soldații din Batalionul 151 Infanterie ”Lupii Negri” din Iaşi, plecați în a patra misiune în Afganistan, s-au întors acasă. Cu acelaşi avion al Forţelor Aeriene Române a fost adus la Iaşi şi drapelul de luptă al Batalionului 151 Infanterie, care a fost decorat de către preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul ”Virtutea Militară” în grad de Comandor, potrivit Mediafax.

”Sunt foarte, foarte bucuros pentru prestaţia pe care aţi avut-o în teatrul de operaţii şi pentru faptul că v-aţi întors toţi acasă. Aţi dovedit pe parcusul celor şase luni că sunteţi oameni serioşi, profesionişti şi responsabili şi acum şase luni îmi aduc aminte că v-am dorit o misiune bună, nu o misiune uşoară.

Iată că după şase luni pot să spun că a fost într-adevăr o misiune bună, în care aţi dovedit că Lupii Negri şi militarii din Brigada 15 Mecanizată sunt oameni profesionişti pe care se poate baza armata română. Vă felicit şi vă doresc <Bine aţi venit acasă>”, le-a spus militarilor colonelul Dragoş Iacob, comandantul Brigăzii 15 Mecanizate Iaşi.

Militarii Batalionul 151 Infanterie ”Lupii Negri” au predat misiunea de asigurare a securităţii bazei Kandahar colegilor de la Batalionul 280 "Valter Mărăcineanu".

Lupii Negri din Iaşi au plecat în februarie în deşert, să asigure securitatea în Kandahar, în cea de-a patra misiune în Afganistan. Ei au preluat misiunea NATO Resolute Suport de la Rechii Albi din Constanţa, asigurând securitatea aeroportului din Kandahar şi a împrejurimilor acestuia, alături de forţele de securitate afgane.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă