4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialDocumente. Neregulile privind decontarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu au fost sesizate...

Documente. Neregulile privind decontarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu au fost sesizate din 2014

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost sesizată încă din anul 2014 de nereguli privind modalitatea de verificare şi aprobare a dosarelor de îngrijire la domiciliu, în urma controalelor suspiciunile fiind confirmate, potrivit unor documente intrate în posesia Mediafax.

Raportul de control obţinut de Mediafax arată că CNAS a fost informată de o casă de avocatură privind nereguli la nivelul Casei de asigurări de sănătate a municipiului Bucureşti privind modalitatea de verificare şi aprobare a dosarelor depuse în vederea obţinerii de către asiguraţi a deciziei de îngrijiri la domiciliu.

„Se constată din declaraţia dată la sediul CNAS, faptul că fiica domnului Gănuci Marin nu a semnat niciun document pentru depunerea cererii decât cu firma SC Alicia Medical Expert SRL, existând neconcordanţe între declaraţiile fiicei asiguratului Gănuci Marin şi serviciile de îngrijire medicală la domiciliu raportate şi decontate pentru furnizorul SC Christian Îngrijiri Paleativ SRL”, este una dintre concluziile raportului din 2014. Raportul este semnat de şeful CNAS de la acel moment, Vasile Ciurchea.

Alina Ion, directorul unei firme de servicii medicale, denunţător în dosarul CNAS, a declarat pentru Mediafax că va pune la dispoziţie date despre pacienţii care aveau nevoie de îngrijiri şi au murit, precizând că reprezentanţii sistemului de asigurări de sănătate i-au cerut să nu mai facă sesizări.

13 persoane, printre care fostul şef al CNAS, Marian Burcea, şi fostul consilier SRI, Sergiu Ciobanu, au fost arestate preventiv. O altă persoană vizată de anchetă este cercetată în arest la domiciliu. Potrivit DNA, bugetul CASMB ar fi fost păgubit cu aproximativ 3 milioane euro, în intervalul ianuarie 2016-august 2017, prin decontarea ilegală a unor servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals. Cei care beneficiau de bani ar fi avut şi protecţia unor persoane din conducerea Casei de asigurări de sănătate a Capitalei, dar şi din conducerea CNAS.

Din primul lot arestat a făcut parte Marian Burcea, fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Sergiu Ciobanu, fost consilier al lui George Maior la SRI, Alin Sergiu Costache (şef al Direcţiei Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S), Răzvan Mihai Mischie (reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale), Maria Costică (reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale), Cristina Manta (avocat în Baroul Bucureşti). În cazul Irinei Adelina Geambaşu, asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, cercetată pentru instigare la folosirea influenţei, judecătorii au decis plasarea în arest la domiciliu.

Procurorii susţin că Marian Burcea a dispus ca funcţionarii CNAS şi CASMB din structurile de control să nu mai deranjeze furnizorii de servicii medicale cu verificările legale, cu toate că acesta ştia că nivelul fraudelor era foarte mare. De asemenea, ar fi făcut mai multe demersuri ca decontările fictive să nu mai fie de sesizate oficial.

Cele mai citite

Mesaj emoționant al Regelui Charles: Exemplul lui Isus este atemporal: să intrăm în lumea celor care suferă

Regele Charles a transmis un mesaj emoționant de Crăciun în care a pus accent pe solidaritate, compasiune și speranță, în fața suferințelor și provocărilor...

Domeniul schiabil din Sinaia, închis de Crăciun din cauza viscolului

Domeniul schiabil al stațiunii Sinaia, aflat la o altitudine de 2000 de metri în Munții Bucegi, a fost închis în ziua de Crăciun din...

Vasul rusesc care s-a scufundat în Marea Mediterană, victima unui „act de terorism”, susține Rusia

Un vas cargo rus, numit "Ursa Major", care s-a scufundat în Marea Mediterană, a fost victima unui „act de terorism”, potrivit agenției de știri...
Ultima oră
Pe aceeași temă