Seria de cutremure din zona Vrancei care au zguduit România în ultimele zile s-ar putea opri sâmbătă, potrivit directorului Institutului Român de Seismologie Aplicată. Seismologii spun ca nu se asteapta la un cutremur de mare intensitate in urmatoarea perioada, intensitatea maxima a unui cuntremur fiind estimata la 5,27 de grade, potrivit calculelorspecialiştilor de la institut. Joi dimineaţă, la ora 3.21 au fost inregistrate in zona Vrancea doua cutremure de mică intensitate.
„Nu este un fenomen normal. Zona aceea nu a mai avut o astfel de activitate de tipul ăsta cu foarte multe cutremure. Acestea au fost cutremure de mică adâncime de pana 20 – 30 de kilometri. Să vedem dacă există o reacţie în păturile exterioare peste 80 de kilometri adâncime”, a delcarat pentru România liberă Victorin Toader, directorul Institutului Român de Seismologie Aplicată.
Fenomenul apărut este provocat şi de influenţa lunii, care declanşează adevărate „maree terestre” şi „se va termina până poimâine(NR sâmbătă)”, explică Victorin Toader.
Joi dimineaţă s-au înregistrat pe seismografe două cutremure de mică adâncime la 3.21 şi la 3.48 cu o magnitudine de 1,7-1,8 grade.
„În această dimineaţă au fost două cutremure de mică intensitate”, a precizat directorul Institutului Român de Seismologie Aplicată.
Seismologii spun însă că nu avem motive de îngrijorare pentru că nu există pericolul producerii unui cutremur de mare intensitate, prognoza prefigurând un maxim de 5,27 de grade. „Pânâ în prezent mai mult de 5,27 de grade nu rezulta din prognoză conform calculelor pe care le facem noi. Nivelul este foarte incipient trebuie să vedem dacă se continuă”, explică Toader.