28.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecial12 hectare pentru un leu

12 hectare pentru un leu

Primăria Târgu-Mureş oferă terenuri aproape gratuite celor care vor să investească în oraş.

Primarul din Târgu-Mureş, Dorin Florea, vrea să atragă cu orice chip investitori privaţi în Târgu-Mureş. Asta după ce ani la rând a fost acuzat tocmai de faptul că ţine departe de oraş investiţiile din afară. Acum, Florea a declarat că oferă, cu titlu gratuit, 12 hectare de teren pentru firmele care se angajează să producă şi să angajeze oameni la Târgu-Mureş. „Vreau producţie, locuri de muncă, iar în funcţie de aceste lucruri, vom stabili pe câţi ani vom da în folosinţă pe un leu aceste terenuri”, a declarat primarul Dorin Florea, care spune că ştie că nu va fi de acord cu demersul său Curtea de Conturi. Mare parte din terenul care ar urma să fie pus la dispoziţia investitorilor pentru un leu (10 hectare) este situat în zona combinatului Azomureş.

Dorin Florea a anunţat, toto-dată, că dacă va obţine trecerea în patrimoniul oraşului a terenului unde se află aeroclubul, intenţionează să dezvolte aici un centru de cercetare medicală în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie şi cu implicarea unor investitori europeni, dar şi de peste Ocean. „Întotdeauna am susţinut acest brand al oraşului axat pe medicină”, a declarat Florea.

 

Cele mai citite

Merz promite un nou început, după un an dificil: Trebuie să facem lucrurile mai bine

Liderul conservator a declarat că își propune să imprime „un nou impuls” administrației, într-un moment sensibil, înaintea unor alegeri regionale importante în Berlin și...

Vasile Tofan: Obiectivul Republicii Moldova este semnarea tratatului de aderare la UE până la sfârșitul lui 2028

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a declarat joi, la Palatul Victoria, că România este principalul partener strategic al Republicii Moldova și trebuie să rămână...

Ilie Bolojan: Instabilitatea politică influențează evaluările agențiilor de rating privind România

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că evaluările agențiilor de rating sunt influențate atât de situația economică, cât și de stabilitatea politică și perspectiva...
Ultima oră
Pe aceeași temă