12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialBărbat din Vrancea, prins de jandarmi după ce a fugit din Centrul...

Bărbat din Vrancea, prins de jandarmi după ce a fugit din Centrul de Carantină Galați!

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Galaţi, joi, 9 aprilie, în jurul orei 22:20, jandarmii aflaţi în misiune de ordine publică în zona unui centru de carantină de pe teritoriul judeţului Galaţi au auzit zgomote venind din curtea interioară a proprietăţii situate în vecinătatea centrului.

“Ajunşi la locul de unde venea zgomotul, jandarmii au observat un bărbat care se afla lângă gardul proprietăţii. Întrebat despre ce face acolo, bărbatul le-a spus oamenilor legii că este proprietatea lui şi a ieşit să se plimbe prin curte. În momentul legitimării, jandarmii au stabilit că persoana în cauză are domiciliul în judeţul Vrancea, nu la imobilul la care a fost identificat. Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul a fost introdus în carantină instituţionalizată în urmă cu patru zile”, se arată în comunicatul IJJ Galaţi.

În urma verificărilor, jandarmii au stabilit că bărbatul a ieşit afară din centru, pe geamul camerei, după care a sărit gardul ce delimitează cele două proprietăţi, cu intenţia de a se deplasa spre domiciliu. Proprietarii imobilului vecin nu se aflau acasă.
Jandarmii au întocmit bărbatului actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor şi l-au reintrodus în centru, pentru o nouă perioadă de 14 zile, iar toate cheltuielile ce privesc cazarea şi masa vor fi suportate de către bărbat.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă