5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialPrinţul William şi Kate Middleton se căsătoresc pe 29 aprilie 2011

Prinţul William şi Kate Middleton se căsătoresc pe 29 aprilie 2011

Căsătoria prinţului William, nepotul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cu logodnica lui, Kate Middleton, va fi celebrată pe 29 aprilie 2011, la catedrala Westminster din Londra, a anunţat, marţi, un purtător de cuvânt al prinţului britanic, potrivit Mediafax.

Premierul britanic David Cameron a declarat, la scurt timp după acest anunţ, că ziua de 29 aprilie va fi decretată sărbătoare naţională.

„Căsătoria lui Kate şi William va fi un eveniment fericit şi memorabil”, a declarat premierul David Cameron. Guvernul britanic a luat decizia ca data de 29 aprilie să fie decretată zi liberă, „pentru a se asigura că un număr cât mai mare de persoane să poată să sărbătorească această zi”, a precizat premierul britanic.

Catedrala Westminster, unde au avut loc ceremonia de căsătorie şi ceremonia de înscăunare a reginei Elizabeth a II-a, dar şi funeraliile prinţesei Diana – mama prinţului William -, era considerată de la bun început de presa britanică drept marea favorită pentru a găzdui acest eveniment.

„Catedrala este puternic asociată cu istoria familiei regale – este o biserică cu un statut regal – şi, bineînţeles, cu prinţul William în persoană”, a declarat Jamie Lowther Pinkerton, secretarul personal al prinţului britanic.

Cheltuielile ocazionate de căsătoria prinţului, în special cele pentru ceremonia religioasă, pentru banchetul regal şi pentru luna de miere a tânărului cuplu, vor fi achitate de familia regală britanică, care va beneficia de un mic ajutor şi din partea familiei Middleton, a precizat secretarul personal al prinţului William.

Într-o perioadă de austeritate bugetară, contribuţiile poporului britanic se vor limita la achitarea unor costuri accesorii, în special a serviciilor de securitate, a precizat aceeaşi sursă. Familia regală britanică se confruntă, de altfel, cu anumite presiuni din partea opiniei publice, care îi cere să dea dovadă de modestie şi moderaţie în ceea ce priveşte stilul de viaţă, într-un moment în care britanicii au de înfruntate numeroase dificultăţi economice.

Prinţul William şi Kate Middleton, care s-au cunoscut pe când erau studenţi la Universitatea St. Andrews din Scoţia, au o relaţie de aproape 10 ani, marcată de câteva despărţiri şi reîmpăcări.

Căsătoria lui Kate Middleton cu prinţul William va avea loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prinţul Charles şi prinţesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divorţat în 1996, iar prinţesa Diana a murit în urma unui accident de automobil, la Paris, în 1997. Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla, o veche prietenă a sa.

Cele mai citite

Horoscop 17 noiembrie 2024. Gemeni, atenție la sănătate

Horoscop 17 noiembrie 2024. Ziua promite momente de claritate și stabilitate în plan sentimental, dar și provocări care te invită să privești lucrurile dintr-o...

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...

Hamas propune un armistițiu în Gaza și cere presiuni asupra Israelului din partea viitorului președinte al SUA

Hamas a declarat că este „gata” să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, cu condiția ca propunerea să fie respectată de Israel. Basem Naim, membru...
Ultima oră
Pe aceeași temă