Dalai Lama, în vârstă de 75 de ani, are intenţia să renunţe, anul viitor, la funcţia de şef al Guvernului tibetan în exil, pentru a-şi micşora volumul de muncă şi a-şi reduce rolul oficial, a declarat marţi purtătorul său de cuvânt, informează Mediafax.
Tibetanii aflaţi în exil, stabiliţi în oraşul indian Dharamsala (nord) din 1960, au ales în mod direct un lider politic, pentru prima dată, în 2001.
„De atunci, Sanctitatea Sa a anunţat mereu că are un statut de semi-retragere”, a declarat Tenzin Taklhan. „De câteva luni, Sanctitatea Sa intenţionează să abordeze Parlamentul tibetan în exil, pentru a discuta despre eventuala sa retragere”, a adăugat el.
Însă, purtătorul de cuvânt al lui Dalai Lama a subliniat că această „retragere” se va aplica responsabilităţilor sale oficiale în calitate de şef al Guvernului, care constau în semnarea de rezoluţii, şi nu rolului său de lider spiritual al tibetanilor.
„Acest lucru nu va însemna că nu se va mai afla în fruntea luptei politice. El este Dalai Lama, deci, el va conduce, în continuare, poporul tibetan”, a insistat Taklhan.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Dalai Lama este considerat reîncarnarea primului Dalai Lama, născut în 1391.
El reprezintă, în ochii întregi lumi, lupta tibetanilor contra administraţiei chineze în Tibet şi valorile budiste. El este, totodată, una dintre figurile care reprezintă lupta pentru apărarea drepturilor omului.
Tibetul se teme de ipoteza morţii sale, care ar putea conduce la o slăbire a coerenţei mişcării tibetane, care militează pentru independenţa sau autonomia acestei regiuni budiste, aflată sub controlul autorităţilor de la Beijing.
Potrivit purtătorului său de cuvânt, Dalai Lama urmează să evoce retragerea sa în viitoarea sesiune a Parlamentului, în martie 2011, cu perspectiva părăsirii funcţiei de şef al Guvenului în următoarele şase luni.
„Acest lucru va depinde de discuţiile din Parlament şi de opiniile asupra acestei teme. Nimic nu este sigur, dar acestea sunt lucrurile pe care le ia în calcul”, a precizat Taklhan.