31.4 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialSimulator digital de dezastre la Târgu-Mureş

Simulator digital de dezastre la Târgu-Mureş

Un proiect de aproape 21 de milioane de euro va fi realizat în următorii trei ani pentru instruirea personalului necesar intervenţiilor în situaţii de urgenţă. În cadrul proiectului câştigat de Fundaţia pentru SMURD vor fi instruiţi iniţial 300 de medici din cadrul SMURD şi Ambulanţă, 500 de paramedici din echipele SMURD, 100 de pompieri şi 600 de subofiţeri, în total 1.500 persoane care se vor bucura de cunoştinţele unor specialişti francezi şi italieni în materia intervenţiilor în situaţii de urgenţă. „Proiectul are trei mari linii. Prima ar fi crearea de cursuri la distanţă în sistem e-learning pentru toţi cei care lucrează în sistemul de urgenţe, din partea SMURD, Ambulanţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar pe viitor şi pentru Poliţie şi Jandarmerie, care vor participa la managementul situaţiilor de criză. A doua linie ar fi crearea unui simulator digital pentru partea practică de management al situaţiilor de criză”, a declarat la Târgu-Mureş fondatorul SMURD, subsecretarul de stat Raed Arafat.

Simulator fix şi simulator mobil

Potrivit acestuia simulatorul digital ar urma să fie instalat la Târgu-Mureş. „Dacă va fi un simulator într-un spaţiu fix, acesta va fi amplasat la Târgu-Mureş, dar ne gândim şi la varianta unui simulator mobil, ce se va deplasa pe teren”, a precizat Raed Arafat, care a mai spus că din 2013, după finalizarea proiectului, softul şi documentaţia vor fi folosite pentru a instrui şi civilii, inclusiv în cadrul sistemului de învăţământ.

Cele mai citite

Iași reduce iluminatul public pe timpul nopții, după instituirea stării de alertă în energie

Edilul a precizat că restricțiile vor fi aplicate în mod egal în toate cartierele orașului, pentru a evita orice diferență de tratament între zonele...

Ministerul Finanțelor reduce împrumuturile programate în august. Statul vrea să atragă 7,2 miliarde de lei de la bănci

Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute în luna august 2026 suma de 7,2 miliarde de lei de la băncile comerciale, potrivit prospectelor de emisiune publicate...

Criză migratorie la porțile Europei: zeci de mii de persoane au fost întoarse din Ceuta în Maroc

Guvernul spaniol anunță că aproape toți migranții care au trecut în ultimele zile în enclava Ceuta au fost returnați în MarocEste unul dintre cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă