28.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialRivaldo revine pe teren

Rivaldo revine pe teren

Mijlocaşul brazilian Rivaldo, aflat fără echipă după plecarea din Uzbekistan, a anunţat joi că va reveni pe gazon începând din 2011 în campionatul statului Sao Paulo, la clubul Mogi Mirim, potrivit Agerpres.

„După ce mi-am rezolvat mai multe probleme, am decis să joc în 2011 pentru Mogi Mirim, club al cărui preşedinte sunt eu însumi”, a explicat Rivaldo, în vârstă de 38 de ani, pe contul său de Twitter.

Rivaldo, eroul Cupei Mondiale din 2002, când Brazilia şi-a adjudecat al cincilea titlu mondial, a jucat la echipe de top precum FC Barcelona (1997-2002) şi AC Milan (2002-2003). El a cucerit „Balonul de Aur” în 1999, două titluri de campion al Spaniei (1998, 99) şi o Cupă a Spaniei (1998), precum şi Cupa Italiei şi Supercupa Europei.

După treceri pe la AEK Atena şi Olympiakos Pireu, jucătorul brazilian s-a cufundat în anonimat în campionatul Uzbekistanului.

Cele mai citite

BNR marchează 150 de ani de la nașterea Hortensiei Papadat-Bengescu cu o monedă de colecție din argint

Moneda are valoarea nominală de 10 lei și este dedicată uneia dintre cele mai importante figuri ale literaturii române interbeliceBanca Națională a României adaugă...

Shein intră pe bursă cu frâna trasă: gigantul modei online raportează pierderi înaintea listării de la Hong Kong

Rezultatul negativ vine pe fondul încetinirii vânzărilor pe piața americană, după eliminarea facilității vamale pentru coletele de mică valoareGigantul de comerț online Shein a...

BNR marchează 150 de ani de la nașterea Hortensiei Papadat-Bengescu cu o monedă de colecție din argint

Moneda are valoarea nominală de 10 lei și este dedicată uneia dintre cele mai importante figuri ale literaturii române interbeliceBanca Națională a României adaugă...
Ultima oră
Pe aceeași temă