Vestea că Beinur Nuredin, liderul lumii interlope din Mangalia, a ajuns în arestul Poliţiei, un fapt mai mult decât senzaţional, şi vom vedea imediat de ce, le-a dat unor mahări locali suficiente motive de îngrijorare. Am catalogat acest caz ca fiind senzaţional dintr-un singur punct de vedere. Timp de 11 ani, Beinur şi acoliţii săi au făcut legea în teritoriu, după cum reiese din „capetele de acuzare” care au stat la baza întocmirii dosarului său penal, fără ca Poliţia şi celelalte organe abilitate să intervină! Până la momentul arestării sale, Beinur era curtat de tot felul de indivizi importanţi, inclusiv politicieni, care îl tratau ca pe un personaj de referinţă! Paradoxal, la suprafaţă ajungeau doar faptele sale bune! Nu cu mult timp în urmă, a participat, desigur, ca simplu cetăţean, la câteva din şedinţele Consiliului Local Mangalia, prilej cu care i-a criticat fără menajamente pe aleşii locali! Parafrazând un cunoscut proverb, în care personajul principal este un bătrân corb flămând, a spus că sunt consilieri care tânjesc după… caşcaval. Cu toate acestea, acum, nimeni nu-şi mai aminteşte cine şi de ce l-a invitat la şedinţele cu pricina! Nu ştiu dacă a sponsorizat vreun partid, dar, cel puţin pe parcursul campaniei electorale trecute, unii vorbeau despre Beinur ca despre un posibil colac de salvare. Chiar dacă, să spunem, presupusele sale relaţii sus-puse sunt subiect de legendă, Nuredin Beinur s-a bucurat de o oarecare imunitate. Cred că arestarea sa, peste noapte, are o cu totul altă conotaţie. Îndrăznesc să spun, chiar politică. Dacă acuzaţiile ce i se aduc sunt reale, atunci stai şi te întrebi cum a fost posibil ca, timp de 11 ani, nimeni să nu se sesizeze? Cine îşi imaginează că un simplu comisar de la Poliţia Neptun poate acoperi singur atâtea ilegalităţi?! Cazul s-ar putea să fie unul cu surprize pentru cei care, acum, se comportă ca şi cum nu l-au cunoscut niciodată pe Beinur Nuredin, părăsindu-l la greu… Dacă Nuredin este „băiatul cel rău” al Mangaliei, de ce anumiţi politicieni importanţi nu au salutat măsura arestării sale? Pentru care „rechin politic” local a fost sacrificat Beinur?