14 noiembrie 1985.Vulcanul columbian Nevado del Ruiz, cunoscut şi ca El Mesa de Herveo sau Kumanday, erupe la ora 9:09. Mulţi localnici din Armero sunt prinşi în case sau în apropierea lor, unii ajungând să-şi piardă viaţa pe loc.
20.000 de persoane mor ca urmare a erupţiei vulcanului, orăşelul de la baza acestuia fiind practic şters de pe faţa pământului. 35 de milioane de tone de lavă, magmă şi alte materiale se revarsă peste zonle din apropierea vulcanului.
Omayra Sanchez moare în direct la TV
Imediat cum furia Nevado del Ruiz se mai domoleşte, jurnaliştii vin să transmită urmările dezastrului. Fetiţa Omayra Sanchez, în vârstă de 13 ani, este observată într-un râu de noroi, cenuşă şi lavă întărită.
Autorităţile caută să o elibereze prin mai multe mijloace, însă fără succes. Promit că vor reveni a doua zi cu o soluţie care va da şi rezultate.
Omayra Sanchez rămâne în prima noapte a imobilizării ei singură în beznă şi într-o linişte care ar înfricoşa pe oricine.
După cum le-a spus celor veniţi a doua zi dimineaţa, ea era convinsă că tatăl, fratele şi mătusa ei sunt morţi. Se resemnase deja cu acest lucru.
A doua zi, putea vorbi şi zâmbea. Le-a spus celor adunaţi în jurul ei că regretă că nu se poate duce la şcoală în acea zi.
„Trebuie să mă scoateţi de urgenţă de aici pentru că deja sunt două zile de când nu m-am mai dus la şcoală şi am rămas în urmă cu temele”.
Copilul i-a rugat pe jurnalişti să-i aducă ceva dulce, apoi le-a spus poezii, a cântat şi nu a vărsat o lacrimă.
După-amiaza situaţia a început să se înrăutăţească. Fetiţa a început să se înroşească la faţă, a mărturisit că nu-şi mai poate mişca mâinile, apoi a pălit. Spre seară a început să aibă halucinaţii.
Soluţia de care autorităţile vorbiseră cu o zi înainte, o motopompă, nu mai venea.
Omayra Sanchez, în vârstă de 13 ani, era deja într-o stare de agonie. Suferinţa ei se vedea în direct la posturile de televiziune columbiene.
Echipamentul care ar fi trebuit să o salveze ajunge într-un târziu, în toiul nopţii. Se lucrează ore în şir, dar fără succes.
La 10 dimineaţa, Omayra dă capul pe spate şi se stinge din viaţă în direct la TV. Televiziunile din întreaga lume preluaseră deja imaginile de posturile columbiene şi drama şi decesul fetiţei era în casele din toate colţurile lumii.
Cu doar câteva ore înainte să moară, ea a apucat să le transmită părinţilor săi că-i iubeşte.
Primul şi ultimul caz. Teoretic!
Printre jurnaliştii care au stat lângă fată în ultimele sale clipe din viaţă s-a aflat şi fotoreporterul Frank Fournier.
„Când am descoperit-o, pe la 6:30 dimineaţa, ea fusese deja filmată de televiziunea columbiană. Mi-a surâs. Am încercat să fac treaba cât mai simplu posibil, să spun o poveste, să traduc o violenţă. De trei ori am vrut să opresc totul”, a povestit Fournier.
Una dintre fotografiile realizate de el, „Tragedy of Omayra Sanchez”, a ajuns coperta mai multor publicaţii şi a atras în mod special atenţia.
După decesul fetiţei, în întreaga lume a început o amplă dezbatere privind difuzarea unor asemenea imagini în direct la TV sau publicarea unor fotografii cu oameni pe moarte. Dacă în 1985, posturile de televiziune şi asociaţiile profesionale ale jurnaliştilor au concluzionat că s-a întrecut măsura şi o asemenea abordare a unor subiecte tragice nu este admisibilă, în zilele noastre moda pare să revină.Chiar dacă fotograful Frank Fournier insista să sublinieze că fară imaginea surpinsă de el nu i-ar fi păsat nimănui de tragedie, el a declarat public că „nimic nu justifică fotografierea sau filmarea unui om care moare”.
Sfânta Omayra Sanchez
Mormântul Omayrei a devenit loc de pelerinaj. Columbienii o consideră azi o sfântă şi-i atribuie puteri miraculoase de vindecare. Ea mai este considerată şi protectoarea celor răpiţi.
