26.6 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialUn bărbat a furat un seif gol

Un bărbat a furat un seif gol

Un bărbat a furat, azi noapte, seiful fără bani din sediul Primăriei Ciorteşti, judeţul Iaşi, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, subcomisarul Virginea Pralea, a declarat  că furtul petrecut la sediul Primăriei Ciorteşti a avut loc în jurul orei 3.30, paznicul fiind la acea oră în interiorul clădirii.

„Paznicul primăriei a auzit nişte zgmote şi a dat să iasă din sediu pentru a vedea ce se întâmplă. În acel moment, el a observat o persoană aruncând o bâtă înspre uşă, după care a dispărut, urcându-se într-o maşină. A fost anunţat imediat şeful de post, fiind demarate cercetări pentru identificarea atacatorului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi.

Potrivit primarului localităţii Ciorteşti, Gheorghe Gurzun, hoţul a pătruns într-una din încăperile instituţiei, de unde a sustras o casă de bani de mici dimensiuni, care era însă goală.

„Paznicul mi-a spus că, dacă l-ar vedea din nou pe cel care a dat spargerea, cu siguranţă l-ar recunoaşte. Un martor a auzit zgomotul produs de spargerea geamului, apoi l-a auzit pe paznic strigând după ajutor”, a spus primarul Gheorghe Gurzun.

Poliţiştii ieşeni încearcă, pe baza mărturiilor paznicului, să întocmească portretul-robot al atacatorului.

„Ancheta este în plină desfăşurare. Vor fi audiate mai multe persoane, inclusiv paznicul şi sperăm ca atacatorul să fie prins cât mai repede”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, Virginia Pralea.

Cele mai citite

Pancu face o dezvăluire după victoria cu CFR Cluj! Suma pe care încă o are de recuperat din Gruia

Daniel Pancu a declarat că mai are de încasat trei salarii de la CFR Cluj și a explicat motivele care au dus la despărțirea...

Primele decese asociate focarului de ciclosporiază din SUA. Peste 18.000 de cazuri sunt investigate

Două persoane din statul american Michigan au murit în legătură cu focarul de ciclosporiază care afectează mai multe state din SUA, au anunțat luni...

Aproape 62.000 de investitori români au în portofoliu doar titluri de stat. Profilul clienților de pe piața de capital

Aproape unul din cinci clienți raportați de intermediarii de pe piața de capital din România deține exclusiv titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă